Ascultă Radio România Constanța Live

Două avioane F-22 Raptor, în premieră la un exerciţiu comun în România

Două avioane F-22 Raptor, în premieră la un exerciţiu comun în România

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 20 august 2018, 17:38

Două avioane F-22 Raptor, cele mai noi avioane de luptă americane, au sosit luni, în premieră, la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, împreună cu un avion cisternă KC-135 Stratotanker şi circa 15 membri ai echipajelor, pentru a lua parte la un exerciţiu comun de pregătire româno-american.

Între cei care au întâmpinat avioanele de luptă F-22 la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii s-au numărat ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.

Avioanele F-22 provin de la Escadrila 95 de Vânătoare, Unitatea 325 de Vânătoare, de la Baza Aeriană Tyndall din Florida şi au sosit în Europa la începutul acestei luni, deplasarea la Câmpia Turzii fiind făcută de la Baza Aeriană Spangdahlem din Germania.

Potrivit datelor furnizate de Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, avionul cisternă KC-135 Stratotanker provine de la Unitatea 100 de Alimentare Aeriană de la Baza Forţelor Aeriene Regale de la Mildenhall, Marea Britanie, şi oferă alimentare pentru dislocarea în România.

În România, avioanele F-22 vor zbura şi se vor antrena cu avioanele americane F-15 staţionate temporar la Baza Aeriană Câmpia Turzii, precum şi cu avioanele F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate la baza Aeriană Borcea.

„Această dislocare înaintată, realizată cu cooperarea deplină a României, aliat NATO, demonstrează angajamentul Forţelor Aeriene ale SUA din Europa de a disloca şi folosi aeronave de generaţia a cincea în zona de responsabilitate a Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa. Această dislocare evidenţiază şi angajamentul SUA faţă de apărarea colectivă a Alianţei şi dorinţa SUA de a disloca şi folosi cele mai avansate echipamente pentru a descuraja orice potenţială agresiune. Interacţiunea dintre piloţii americani şi români va creşte interoperabilitatea Aliaţilor şi va spori securitatea regională”, mai precizează sursa citată.

Unul dintre cei doi piloţi americani care au sosit la Baza Aeriană din Câmpia Turzii la manşa unui F-22 Raptor, Jekyll Etheridge, a declarat că această aeronavă este cel mai puternic avion din lume.

„Este cel mai puternic avion din lume şi atunci când îl pilotezi eşti conştient că ai cea mai bună tehnologie, cel mai performant aparat. (…) A fost extraordinar, ne aflăm aici pentru a ajuta partenerii noştri şi pentru a crea o prezenţă în zona europeană a acestui avion din a cincea generaţie. Am efectuat mai multe zboruri alături de partenerii noştri internaţionali şi am avut mereu un feed back pozitiv. Cea mai mare diferenţă dintre F-22 şi F-16 este că primul, fiind un avion din generaţia a cincea, faţă de cel de-al doilea, din generaţia a patra, are avionica integrată, deci toată aparatura de bord comunică în aşa fel încât să-i creeze pilotului o imagine de ansamblu care să-i permită să realizeze intercepţii în spaţiul de luptă; de asemenea, are capacitatea de a atinge viteza Mach iar apoi, datorită motoarelor, se poate menţine la viteza de 1,2 Mach; are, de asemenea, o semnătură radar mult redusă faţă de alte tipuri de avioane. Această capacitate de a nu fi vizibil pentru inamic sau de a avea oportunitatea de a trage primul în anumite situaţii de luptă, deci de a distruge capacităţile inamicului înainte ca aceasta să te poată observa”, a arătat Jekyll Etheridge.

Pilotul a subliniat că prezenţa acestor avioane F-22 în spaţiul european este o descurajare a posibilelor acţiuni agresive.

Potrivit lui Jekyll Etheridge, pentru a pilota un astfel de aparat este nevoie de pregătirea de pilot militar de bază, care durează aproximativ un an, iar apoi e nevoie de încă un an pentru a învăţa să zbori pe F-22.

„Această pregătire presupune multe ore de zbor simulat, pentru că nu există versiuni de două scaune ale acestui avion, deci prima dată când zbori eşti singur. De aceea e foarte important ca înainte să te pregăteşti în simulatorul de zbor, să înveţi procedurile de urgenţă şi toate acţiunile pe care trebuie să le faci. Apoi eşti singur în carlingă şi poţi să simţi puterea extraordinară de accelerare a acestor motoare. Este cel mai puternic avion din lume şi atunci când îl pilotezi eşti conştient că ai cea mai bună tehnologie, cel mai performant aparat”, a precizat Jekyll Etheridge.

Comandantul Escadrilei 53 Vânătoare de la Feteşti, comandorul Cătălin Micloş, a arătat că aeronavele F-22, sosite în România, împreună cu aeronavele F-15 ale americanilor şi F-16 ale românilor vor participa la un exerciţiu comun de sincronizare, Iron Hand 2018.

„Suntem parte a unui exerciţiu, Iron Hand 2018, şi după cum bine ştiţi, exerciţiile în comun cu partenerul american sunt foarte importante pentru forţele aeriene române. Astăzi zburăm în comun cu F-15, F-22 – în premieră în România, în premieră în zbor comun cu noi, au mai fost în România acum doi ani – şi F-16 româneşti. Avioanele F-22 sunt doar parte a Forţelor Aeriene Americane, ne bucurăm de prezenţa lor aici şi orice zbor împreună cu forţele americane reprezintă un câştig pentru Forţele Aeriene Române. (…) Tehnologia e de un real ajutor şi în forţele aeriene, cu un impact foarte mare asupra îndeplinirii misiunilor. O misiune se execută şi se planifică într-o reţea şi atât timp cât eşti parte a acelei reţele, toate lucrurile devin mai uşor de planificat şi de executat. F-16 poate fi parte a acelei reţele, poate zbura foarte bine şi poate executa misiuni foarte bine”, a arătat comandorul Cătălin Micloş.

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 20:45

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată
Biserica Romano - Catolica Sf. Pius din Pietrelcina Padre Pio – foto – Liliana Fustanela
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 19:08

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”

Biserica Romano – Catolică Sf. Pius din Pietrelcina „Padre Pio” este un lăcaș de cult ce va împlini anul acesta în iunie, 15 ani de...

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”
MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:46

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară

La Medgidia, consilierii locali au adoptat în ședință ordinară indexarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026. Un alt proiect aflat...

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:29

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu

Astăzi, 24 aprilie, asupra inculpatului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, transmite IPJ Tulcea. În cursul zilei de...

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:10

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară

Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite...

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:49

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025

Guvernul României a aprobat, joi, continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor...

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:47

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu

Instituția Prefectului – Județul Constanța, alături de autoritățile abilitate, continuă  activitățile necesare organizării și...

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:37

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea

În perioada 24-28.04.2025, municipiul Tulcea găzduiește Olimpiada Națională de Limba Engleză, un eveniment de amploare, care reunește 626 de...

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea