Nava-şcoală „Mircea” pregătită de un nou marş
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 16 august 2018, 16:08
Nava-Şcoală „Mircea”, ambasadorul onorific al Forțelor Navale Române pe mările și oceanele lumii, se pregătește pentru plecarea în cel de-al doilea marș internațional de instrucție din anul 2018.
După participarea la exercițiul naval demonstrativ, dedicat sărbătoririi Zilei Marine Române, velierul românesc va părăsi luni, 20 august, la ora 10.00, Portul Militar Constanța și va lua cap-compas Portul Durres din Albania, unde va acosta după o săptămâna de navigat pe apele a șase mări și două strâmtori maritime intercontinentale. În cele 21 de zile de marș și 10 zile de staționare, Nava-Școală „Mircea” va mai face escale și în porturile Split (Croația) și Souda (Grecia).
Echipajul navei va fi format din 182 de membri, dintre care 38 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 43 de cadeți și 13 instructori germani, dar și 12 cadeți din Bulgaria, China, Marea Britanie, Polonia, Turcia și Ucraina.
Nava-Școală „Mircea” se va întoarce acasă, în Portul Militar Constanța, joi, 20 septembrie, după o lună de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini.
Nava Şcoală „Mircea” este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înaltă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Din seria sa mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.