GAUDEAMUS LITORAL. O ediție cu multe puncte forte
Publicat de Adrian Băncilă, 15 august 2018, 15:09 / actualizat: 16 august 2018, 8:48
Ediția a X-a a Târgului de Carte Gaudeamus Litoral 2018 se apropie de final. Cartea a făcut valuri la malul mării. Volumele lansate, tombola organizată într-un mod inedit, dar și spectacolele din Piațeta Perla au creat o atmosferă incredibilă la Mamaia. Despre noutățile ediției ne-a vorbit șeful Departamentului Gaudeamus, Connie Chifor:
„Până acum a fost o ediție frumoasă, care a stat sub semnul tuturor aniversărilor anului. Oamenii au venit, au cumpărat carte, au revenit ca să mai cumpere ceve, ceea ce ne bucură. Zilnic s-a desfășurat tombola Gaudeamus, din 90 în 90 de minute, în onoarea celor 90 de ani ai Radio România. Am avut și evenimente, atât culturale cât și muzicale. Piațeta Perla a fost plină în ultimele două seri, pentru că oamenii au venit să asiste la concertele organizate“.
În premieră, la Târgul Gaudeamus Litoral a fost amenajat și standul Centenar:
„Nou pentru Gaudeamus Litoral a fost standul Centenar, în care am adunat o colecție foarte frumoasă dedicată momentului Marii Uniri și Primului Război Mondial“.
În această seară, pe lângă câștigătorii tombolelor Gaudeamus, vom afla cine este Miss Lectura:
„Am abordat, frumos și politicos, cele mai frumoase vizitatoare, le-am rugat să se înscrie la concurs, le-am fotografiat, iar astăzi vom lua decizia finală. Avem ca premiu o tabletă“.
Târgul se va încheia cu un spectacol extraordinar de muzică și dans, realizat în colaborare cu Centrul Cultural Județean Teodor T. Burada al Consiliului Județean Constanța. Evenimentul va începe la ora 17.30 și se va desfășura sub egida Centenarului Marii Uniri și a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria Mamă.