Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila: Repetiții generale pentru cel mai mare spectacol naval din țară
Publicat de Arantxa Catană, 12 august 2018, 19:34 / actualizat: 13 august 2018, 8:40
Repetițiile generale pentru cel mai mare spectacol naval din România vor avea loc, concomitent, luni -13 august, între orele 10.00 – 12.30, în orașele Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea.
Mii de marinari, zeci de nave și de aeronave militare își vor sincroniza acțiunile, pentru a prezenta, în mod impecabil, publicului larg spectacolul naval din data de 15 august.
Tot luni – 13 august, de la ora 8.00, va fi organizată pe faleza din Constanța o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”, după care vor fi acordate, din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale, distincții și medalii militare.
De asemenea, în portul din Constanţa, va Acosta, luni, nava-şcoală Palinuro unde va rămâne până pe data de 16 august. Aceasta va putea fi vizitată marţi – 14 august, de la ora 9.00 la ora 12.00 şi de la ora 16.00 la ora 17.30. Nava Palinuro a îmbarcat 33 de elevi subofiţeri ai cursului „Kratos” de la Şcoala de Subofiţeri din Taranto care vor învăţa ştiinţele nautice şi marinăreşti dobândind astfel cunoaşterea directă a diferitelor activităţi asociate practicării profesiei de „navigator pe mare”.