Măsură extremă privind mistreţii din Dobrogea, după ce sute de focare de pestă porcină africană au fost confirmate la Constanţa şi Tulcea
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 august 2018, 22:55
Autoritățile din zona de sud est a țării au luat decizia drastică de extermina un număr cât mai mare de porci mistreţi din cauza ravagiilor produse de pesta porcină africană. Judeţele Tulcea şi Constanţa sunt cele mai afectate din ţară de virusul pentru care nu există vaccine sau tratament.
Prefecturile, Armata, Politia, Jandarmeria, direcţiile sanitar veterinare si de sănătate publică au convenit deja asupra unui plan de măsuri pentru vânarea controlată a mistreților, urmând ca acțiunea să înceapă, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.
Deja, în ultima lună, zeci de mii de porci din gopsodării și ferme au fost sacrificaţi.
„Se va organiza o vânătoare, controlată, în vederea uciderii animalelor din specia suină sălbatică, până când nu va mai fi nicio urmă de mistreț în toată Dobrogea. Vorbim de ordinul zecilor de mii de mistreți”, a explicat subprefectul judeţului Constanţa, Levent Accoium, citat de evz.ro.
ŞOCANT! Crescătorie de mistreţi, descoperită în apropiere de Mangalia
Mai mult decât atât, în plină epidemie de pestă porcină africană, autoritățile de la Constanta se confruntă cu o situatie fără precedent, pe care nu stiu, deocamdată, cum să o gestioneze. Subprefectul judeţului susţine că în satul Dulcești, la doar câţiva kilometri de Mangalia, au dat peste o crescătorie de porci sălbatici.
Proprietarul gospodăriei a cumpărat, în urmă cu ceva timp, 14 mistreți din Bistrița Năsăud care între timp s-au înmulțit, ajungând la 63 de exemplare. Dulcești fiind focar de pestă porcină africană, fermierul este obligat să își sacrifice mistreții dar refuză, oferindu-i autorităților care trebuie să găsească o soluție, mai scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei.