Klaus Iohannis a promulgat Legea 304/2004, dar cere rediscutarea Legilor Justiţiei în Parlament
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 iulie 2018, 17:51
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a fost nevoit să promulge Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce a epuizat toate procedurile de contestare, şi a solicitat Parlamentului reintroducerea în circuitul legislativ a Legilor Justiţiei odată cu sesiunea de toamnă.
„Este clar că Legile Justiţiei trebuie revizuite şi îmbunătăţite urgent în Parlament. România este membru cu drepturi depline în UE şi din acest statut derivă şi o serie de obligaţii, inclusiv în ceea ce priveşte funcţionarea Justiţiei, funcţionarea integrată a Justiţiei din România în spaţiul european de Justiţie. Este imposibil să construim un sistem de justiţie care contravine normelor europene. Este imposibil să construim un sistem de justiţie care ignoră valorile europene. O nesocotire a concluziilor Comisiei de la Veneţia ar însemna exact acest lucru – ar echivala cu o îndepărtare de facto a României de la valorile de bază europene”, a declarat preşedintele la Palatul Cotroceni..
Şeful statului a reamintit că a cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi în Parlament, a trimis sesizări către CCR şi a sesizat Comisia de la Veneţia.
„După finalizarea tuturor procedurilor posibile de contestare, preşedintele României este însă cel care trebuie să promulge legile. În acest moment, în privinţa Legii 304/2004, care priveşte organizarea judiciară, am epuizat din păcate toate căile constituţionale pe care le am la dispoziţie şi prin urmare sunt obligat prin Constituţie să promulg această lege. Asta nu înseamnă nici pe departe că parcursul acestei legi s-a finalizat. Nici vorbă. În virtutea atribuţiilor fundamentale pe care mi le conferă Constituţia României, solicit în mod expres Parlamentului României ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară – sesiunea de toamnă – să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar şi să le corecteze aşa cum solicită cei avizaţi. Această lege ridică multe probleme pe fond şi conţine dispoziţii neclare, lipsite de coerenţă, lipsite de previzibilitate”, a precizat Iohannis.
Potrivit şefului statului, „este imposibil să se meargă mai departe” cu o lege care a fost contestată în multiple feluri şi care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Veneţia.