CONSTANȚA: Copil electrocutat după ce s-ar fi suit pe un vagon de cale ferată
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 iulie 2018, 08:24
Un copil de 15 ani din Constanța a fost electrocutat în această dimineață, după ce s-a suit pe un vagon aflat pe calea ferată.
Conform IPJ Constanța, apelul la 112 a fost efectuat la ora 01:38.
Incidentul a avut loc în dreptul străzii Zefirului din Constanța, în apropiere de Poarta 6, pe calea ferată, unde a fost găsit un copil, de 15 ani, din Constanța, electrocutat de linia de înaltă tensiune.
Minorul care prezintă arsuri pe circa 60 % din suprafața corpului a fost transportat, conștient, la un spital din București.
Poliția a deschis un dosar penal in rem și anchetează cauzele care au dus la producerea acestui incident.