Turismul din Delta Dunării crește datorită tichetelor de vacanță

Publicat de Arantxa Catană, 16 iulie 2018, 19:29
Turismul în Delta Dunării va crește cu cel puțin 20% – este de părere preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Deltă, Daniel Ilușcă.
El susţine că această creştere va fi datorită tichetelor de vacanţă.
„Un lucru foarte favorabil – sper să îl păstreze Guvernul și în anii viitori – tichetele de vacanță duc la o creștere care cred că nu se regăsește numai în Deltă, cred că se regăsește și pe litoral și oriunde în România. Am miza noi pe o creștere de 20% numai din tichete. Și vă spun că există o creștere evidentă în care se plătește cu tichete, lucru care este favorabil turismului intern. Este o pondere substanțială mai mult decât la alte pachete pe care le-a introdus înainte Guvernul”, a punctat Daniel Ilușcă.
De pe urma acestor tichete va avea de câştigat şi bugetul de stat. Asta pentru că o parte din banii cheltuiţi de turişti pe diferite forme de agrement, sub o formă sau alta ajung tot la buget, mai este de părere Daniel Iluşcă.