FOTO: Sărbătoare câmpenească tradițional tătărească la Murfatlar
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 iulie 2018, 12:53
Duminică, 15 iulie 2018, la Pădurea Fântâniţa, UDTTMR în colaborare cu Primăria şi Consiliul local Murfatlar, au organizat Tepreş – Sărbătoare Câmpenească, menită a pune în valoare tradiția vechilor tepreșuri.
Programul zilei a cuprins: dansuri tradiţionale tătăreşti cu participarea ansamblurilor folclorice, competiţia de lupte Kureş şi degustarea preparatelor pregătite de iscusitele gospodine tătare. Kureşul, sportul tradiţional al tătarilor prin care luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice este o demonstraţie de cinste, dreptate, curaj şi dibăcie.
Caracteristica de bază este întrecerea dreaptă, în caz contrar luptătorul care apelează la şiretlicuri lezând sentimentul de cinste, şi anul acesta căştigătorii au fost răsplătiţi cu trofee precum batalul, pentru locul I, „steagul” pentru cei de pe locul al II-lea şi premii în bani.
Nimeni nu se supără dacă marele premiu, batalul sau „steagul” (format dintr-un set de nouă obiecte: cămaşă, prosop, ciorapi, batiste, basma etc), revine ca trofeu unui luptător român sau din altă etnie care este dotat fizic, şi-a însuşit tainele acestui sport, şi, în plus, are voinţa de a învinge.
Tătăroaicele de la organizaţiile locale ale UDTTMR au intrat într-o competiţie delicioasă gătind pe loc șuberecul.
Participanţii au putut degusta pe lângă şuberek (plăcinta cu carne tocată, ceapă şi mentă) şi alte preparate cu brânză sau delicioasele baclavale.