Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE – BACĂU: Starea piloţilor catapultați din aeronava IAR 99 Şoim

UPDATE – BACĂU: Starea piloţilor catapultați din aeronava IAR 99 Şoim

Publicat de Arantxa Catană, 16 iulie 2018, 15:24 / actualizat: 16 iulie 2018, 19:07

Comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unități militare, s-au catapultat, luni – 16 iulie, în jurul orei 13.30, la 5 kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău, deasupra Lacului Galbeni.

Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene și se află în stare stabilă. Un elicopter SMURD execută deja, la această oră, un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, din București, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Spartan, din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții MApN.

Comandorul Breşug, în vârstă de 41 ani, are la activ peste 1.000 de ore de zbor pe aeronava IAR 99 Şoim, iar căpitan-comandorul Pena, în vârstă de 40 de ani, are o experienţă de zbor de aproape 450 de ore pe aeronava menţionată.

Aeronava militară decolase în jurul orei 13.20 din baza aeriană pentru a executa un zbor de verificare tehnică. După aproximativ 10 minute de zbor, piloţii s-au catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona menționată, în afara ariilor locuite, potrivit aceleiași surse.

Din ordinul ministrului apărării naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui incident aviatic și a fost sesizat Parchetul Militar. Totodată, potrivit procedurilor-standard, au fost sistate zborurile cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate, mai transmite MApN.

UPDATE 

Cei doi piloți care s-au catapultat în urma accidentului aviatic de astăzi, 16 iulie, din județul Bacău, au fost evacuați pe cale aeriană la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) din București.

Comandorul Marcel Breşug a fost transferat către SUUMC cu un elicopter SMURD, fiind preluat, în jurul orei 17.00, la Unitatea de Primiri Urgenţe de către o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în urgenţă (neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie generală, Anestezie Terapie Intensivă (ATI), ortopedie şi traumatologie şi chirurgie generală) pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale.

Pacientul, în vârstă de 41 ani, este conştient, cooperant, echilibrat hemodinamic şi respirator.

În urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate, diagnosticul acestuia este: politraumatism prin catapultare, fractură diafiză femurală stângă, fractură naviculară stângă deschisă, contuzie forte umăr stâng, fără interesare nervoasă, contuzie gambă dreaptă.

Pacientul va fi internat, pentru stabilizarea funcţiilor vitale, în Secţia ATI, urmând ca, în cursul acestei seri, să se intervină chirurgical, în blocul operator al Secţiei Clinice Ortopedie şi traumatologie, pentru toaletarea plăgilor şi procedura de osteosinteză centro-medulară diafiză femurală stângă.

Post-operator, pacientul va fi transferat în secţia ATI, pentru supraveghere medicală, profilaxia durerilor şi a ulcerului de stres, corticoterapie, antibioterapie şi stabilizarea parametrilor biologici. În cursul zilei de marți, 17 iulie, este programată reexaminarea imagistică și consult boli infecţioase, neurologie, psihiatrie şi boli interne.

Căpitan-comandorul Iulian Pena a fost transferat cu o aeronavă de tip C-27J Spartan până în Baza 90 Transport Aerian şi, ulterior, către SUUMC, cu un elicopter IAR 330 Puma, aeronave ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru evacuare medicală.

În jurul orei 17.20, pacientul a fost preluat pentru evaluarea medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC.

Echipa multidisciplinară constituită pentru stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale a constatat că militarul

prezintă politraumatism prin catapultare, traumatism vertebral lombar minor, fără semne neurologice, contuzie abdominală minoră și contuzie genunchi drept.

Pacientul este internat la Secţia Chirurgie generală II, urmând ca şi acesta să fie supus procedurii chirurgicale de toaletare a plăgilor. De asemenea, va beneficia de supraveghere medicală, profilaxia durerilor, corticoterapie, antibioterapie şi stabilizarea parametrilor biologici. În funcţie de evoluţia stării de sănătate, echipa medicală multidisciplinară va decide repetarea unor investigaţii clinice şi paraclinice, eventual timpii de mobilizare şi începerea programului de recuperare.

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:35

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța

În acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța fac escală două nave fluviale de pasageri. Astăzi, 12 aprilie, ajunge în...

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:10

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) față de luna anterioară, conform...

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 09:30

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți

Polițiștii din județul Constanța nu au fost informați, până la această oră, cu privire la reducerea fondurilor pentru carburanții auto,...

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți
Autoritatea Electorala Permanenta - foto - AEP
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 21:14

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse...

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 19:45

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’

Poliția Română a respins vineri informațiile transmise de un sindicat al polițiștilor, conform cărora autospecialele vor rămâne ‘pe...

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 18:49

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs vineri seară pe strada Baba Novac, lângă sediul CERONAV. Accidentul s-a soldat cu două...

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 18:32

TULCEA: Bărbat REȚINUT pentru participarea la ”liniuțe”

La data de 9 aprilie 2025, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în cursul zilei de 06.04.2025,...

TULCEA: Bărbat REȚINUT pentru participarea la ”liniuțe”
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 15:38

CONSTANȚA: Cadru didactic reținut după ce ar fi încasat bani pentru tabere fictive

La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Cadru didactic reținut după ce ar fi încasat bani pentru tabere fictive