Ascultă Radio România Constanța Live

Măsuri drastice pentru eradicarea focarelor de pestă porcină de la Constanța și Tulcea

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 iulie 2018, 11:01

Autorităţile din Tulcea au stabilit un plan de măsuri pentru a limita extinderea virusului pestei porcine africane, a anunţat ieri prefectul judeţului, Lucian Furdui.

La începutul săptămânii viitoare vor fi eutanasiaţi toţi porcii din localităţile Valea Nucarilor, Beştepe, Mahmudia, Jurilovca, Sarichioi şi Ceamurlia de Jos.

De asemenea, în judeţul Constanţa au fost confirmate joi două cazuri noi de pestă porcină africană.

Animalele bolnave din localităţile Vadu şi Cheia au fost eutanasiate.

În prezent la nivel naţional au fost confirmate peste 300 de focare de pestă porcină africană, după cum a declarat pentru RRA preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Geronimo Brănescu.

„În România în acest moment avem în evoluţie în diferite faze 305 focare, 302 la gospodăria populaţiei, unul într-un abator şi două la exploataţiile comerciale, fiind afectate în acest sens cinci judeţe: Tulcea, Brăila, Constanţa, Satu Mare şi Bihor. Este destul de greu de aproximat dinamica acestei boli, în mod cert dinamica este una agresivă“, afirmă Geronimo Brănescu.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, însă este mortală pentru porcii domestici şi sălbatici.

Biserica, Parohia Sfanta Cuvioasa Parascheva Daeni – foto - facebook
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 07:21

AUDIO | Obiceiuri tradiționale în Dobrogea, în Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, în bisericile ortodoxe se oficiază deniile, slujbele de priveghere, așteptate cu mult interes, de către credincioși. Dar...

AUDIO | Obiceiuri tradiționale în Dobrogea, în Săptămâna Mare
mare, vreme frumoasa - foto - DS
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 06:42

Vreme frumoasă în Dobrogea, cu 20 de grade Celsius în aer

Vremea va fi în general frumoasă în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de joi.  Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și...

Vreme frumoasă în Dobrogea, cu 20 de grade Celsius în aer
Valori termice normale, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri miercuri, 16 aprilie 2025, 22:11

Valori termice normale, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță cer variabil, câțiva stropi de ploaie pe timpul nopților și vânt alert, până spre finele săptămânii. Joi, vremea va...

Valori termice normale, în Dobrogea și pe litoral
Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România
Ştiri miercuri, 16 aprilie 2025, 21:26

Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în...

Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România
Ştiri miercuri, 16 aprilie 2025, 20:44

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților

Proiectul de lege privind modificarea pensiilor magistraților, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților, a primit aviz negativ din partea...

CSM se opune modificării legislației privind pensionarea magistraților
Ştiri miercuri, 16 aprilie 2025, 20:18

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară

Cine trece prin zona Gării Constanța, pe bulevardul Ferdinand, are ocazia să admire grădina din fața blocului R2, opera lui Cosmin Popescu, unul...

AUDIO | Invitație în Grădina de la Gară
Ştiri miercuri, 16 aprilie 2025, 19:53

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ

Guvernul a aprobat mecanismul prin care vor fi acordate voucherele de vacanţă în acest an, când beneficiarii trebuie să contribuie cu jumătate...

Noile reguli de acordare a voucherelor de vacanță. Ghid explicativ
Ştiri miercuri, 16 aprilie 2025, 19:40

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști

În perioada 18 – 21 aprilie a.c., în contextul minivacanţei ocazionată de Sărbătorilor Pascale, peste 160 de jandarmi din cadrul...

Peste 160 de jandarmi din cadrul IJJ Constanța, la datorie în minivacanța de Paști