Programul de înzestrare a Armatei cu baterii de artilerie de coastă ar putea intra săptămâna viitoare pe ordinea de zi a ședinței de Guvern
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 13 iulie 2018, 13:00
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, ar urma să prezinte în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare proiectul de Hotărâre de Guvern privind programul de înzestrare a Armatei Române cu baterii de artilerie de coastă.
„Suntem pregătiţi ca marţi, pentru că înţeleg că marţi va fi şedinţa de Guvern, să ducem în şedinţa de Guvern hotărârea privind bateriile de coastă, aşa cum spunem noi, un program pe care, de asemenea, sperăm să îl derulăm fără probleme şi, la finele anului, să încheiem procedura de achiziţie şi să putem semna contractul pentru bateriile de coastă„, a declarat Mihai Fifor, vineri, într-o conferinţă de presă la sediul MApN.
El a subliniat că programele de înzestrare a Armatei avute în vedere se află în parametrii fixaţi, adică „în desfăşurare, cu programe majore de achiziţii”, dând ca exemplu pe cele privind transportoarele blindate Piranha, corvetele multifuncţionale şi platformele multifuncţionale pe roţi, pe cel referitor la avioanele Şoim, precum şi pe cel privind dotarea cu avioane F16.
(foto ilustrativ)