Echipa Senegalului trece de Polonia
Publicat de Catalin Donose, 19 iunie 2018, 19:11
Naţionala de fotbal a Senegalului a învins-o surprinzător pe cea a Poloniei, cu scorul de 2-1 (1-0), în meciul care a avut loc marţi, la Moscova, pe stadionul Spartak, în Grupa H a Cupei Mondiale din Rusia.
Africanii au câștigat după autogolul lui Cionek, din minutul 37 şi golul lui Niang, din minutul 60.
Polonezii au înscris prin Krychowiak, în minutul 87.
Polonia (selecţioner Adam Nawalka): Szczesny – Piszczek (83 Bereszynski), Cionek, Pazdán, Rybus – Blaszczykowski (46 Bednarek), Krychowiak, Zielinski, Grosicki – Lewandowski, Milik (73 Kownacki).
Senegal (selecţioner Aliou Cisse): N’Diaye – Sabaly, Koulibaly, S. Sane, Wague – Gana, Ndiaye (87 Kouyate), Diouf (62 C. N’Doye), Sarr – Niang (76 Konate), S. Mané.