CM de fotbal 2018: Croația câștigă partida cu Nigeria
Publicat de Claudiu Dobrescu, 16 iunie 2018, 23:05
În cel de-al doilea meci de astăzi al Grupei D, Croația a învins Nigeria în cadrul fazei grupelor la Campionatul Mondial de fotbal, competiției organizată în Rusia.
În minutul 32 al meciului, la o acțiune ofensivă, nigerianul Etebo a deviat mingea în propria poartă și Croația a preluat conducerea, scor 1-0.
Deși au dominat în multe situații, croații au reușit să-și mărească avantajul abia în minutul 71 după ce Luka Modric a transformat o lovitură de la 11 metri, iar rezultatul s-a menținut până la final.
Croația-Nigeria, 2-0, în cea de-a doua partidă din Grupa D.