Buzărnescu și Watson joacă la dublu în semifinale la Nottingham
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 iunie 2018, 07:32
Perechea formată din jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu şi britanica Heather Watson s-a calificat ieri în semifinalele probei de dublu la turneul WTA pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie).
Cele două tenismene au învins în sferturi cu 7-6 (2), 6-3 perechea Priscilla Hon (Australia)/Dalila Jakupovic (Slovenia).
Buzărnescu şi Watson au obţinut victoria într-o oră şi 22 de minute. În primul set, perechea româno-britanică a condus cu 3-0 şi cu 4-1, dar adversarele au egalat, 4-4. S-a mers cap la cap şi s-a ajuns în tie-break, unde Buzărnescu şi partenera ei s-au desprins rapid la 5-0 şi au încheiat cu 7-2.
În setul secund, românca și britanica au condus cu 4-0 şi nu au avut probleme să încheie meciul cu o victorie.