După victoriile din meciurile amicale, tricolorii au urcat în clasamentul mondial
Publicat de Catalin Donose, 7 iunie 2018, 11:28
Campioana mondială en titre, Germania este lider în clasamentul FIFA, dat publicităţii joi de Federaţia Internaţională de Fotbal, înaintea turneului final din Rusia (14 iunie – 15 iulie), în timp ce România a urcat pe locul 30.
Tricolorii au reuşit să urce două poziţii după victoriile cu Chile (3-2) şi cu Finlanda (2-0).
Cea mai bună clasare a tricolorilor în 2017 a fost în ianuarie, pe locul 39, iar cea mai slabă în aprilie şi mai, când România a ocupat locul 47. România a început anul 2018 pe locul 40, în februarie a urcat pe 36, în aprilie a urcat pe 32, iar acum a reuşit un nou salt.
Serbia, principala adversară a României în Liga Naţiunilor, ocupă locul 34, Muntenegru se menţine pe 43, iar Lituania a urcat 7 locuri şi e pe 126.
În top 7 nu s-a produs nicio modificare, Germania fiind urmată de Brazilia, Belgia, Portugalia, Argentina, Elveţia şi Franţa. O singură echipă din top 10 nu este calificată la CM 2018, Chile (locul 9). Rusia, echipa gazdă, este cel mai slab clasată dintre participante, pe locul 70.
Următoarea ierarhie va fi publicată după Cupa Mondială, pe 19 iulie.
Clasamentul FIFA – iunie:
1 (1). Germania 1.558 puncte – participantă la CM 2018
2 (2). Brazilia 1.431 – CM 2018
3 (3). Belgia 1.298 – CM 2018
4 (4). Portugalia 1.274 – CM 2018
5 (5). Argentina 1.241 – CM 2018
6 (6). Elveţia 1.199 – CM 2018
7 (7). Franţa 1.198 – CM 2018
8 (10). Polonia 1.183 – CM 2018
9 (9). Chile 1.135
10 (8). Spania 1.126 – CM 2018
11 (11). Peru 1.125 – CM 2018
12 (12). Danemarca 1.051 – CM 2018
12 (13). Anglia 1.051 – CM 2018
14 (17). Uruguay 1.018 – CM 2018
15 (15). Mexic 989 – CM 2018
16 (16). Columbia 986 – CM 2018
17 (19). Olanda 981
18 (21). Ţara Galilor 953
19 (20). Italia 951
20 (18). Croaţia 945 – CM 2018
21 (14). Tunisia 910 – CM 2018
22 (22). Islanda 908 – CM 2018
23 (25). Costa Rica 884 – CM 2018
24 (23). Suedia 880 – CM 2018
25 (24). SUA 873
26 (26). Austria 845
27 (28). Senegal 838 – CM 2018
28 (29). Slovacia 804
29 (27). Irlanda de Nord 803
30 (32). România 782
31 (31). Irlanda 777
32 (32). Paraguay 773
33 (39). Venezuela 755
34 (35). Serbia 751 – CM 2018
35 (30). Ucraina 733
36 (40). Australia 718 – CM 2018
37 (36). Iran 708 – CM 2018
38 (37). Turcia 706
38 (38). RD Congo 706
40 (41). Bosnia-Herţegovina 693
41 (42). Maroc 686 – CM 2018
42 (50). Scoţia 660
43 (43). Muntenegru 652
44 (44). Grecia 650
45 (46). Egipt 649 – CM 2018
46 (45). Cehia 641
47 (50). Ghana 624
48 (47). Nigeria 618 – CM 2018
49 (53). Bulgaria 614
49 (50). Camerun 614
……………………………
55 (55). Panama 571 – CM 2018
57 (61). Coreea de Sud 544 – CM 2018
61 (60). Japonia 521 – CM 2018
67 (67). Arabia Saudită 465 – CM 2018
70 (66). Rusia 457 – CM 2018.