Vremea în Dobrogea se menține deosebit de agreabilă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 2 iunie 2018, 17:56
Vremea se menţine caldă în Dobrogea şi în următoarele 24 de ore, însă începutul de săptămână ar putea veni cu ploi şi descărcări electrice, inclusiv pe litoral.
Maximele termice de mâine se vor situa între 21 şi 30 de grade şi nu este exclus să avem parte şi de câteva averse locale.
La noapte, minimele termice nu vor coborî sub 16 grade.
Temperatura apei mării se menține în jurul valorii de 22 de grade Celsius, optimă pentru scăldat, atât timp cât salvamarii nu arborează steagurile care atrag atenția asupra curenților periculoși și valurilor ce pot pune în pericol chiar și viața înotătorilor cu experiență.