Exploatarea resurselor din Insula Șerpilor, un proiect latent. România are șanse maxime să concureze Rusia pe piața energetică europeană

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 1 iunie 2018, 16:09

Prin decizia din 3 februarie 2009, a Curții Internaționale de la Haga, ce restituia României Insula Șerpilor, am devenit unicul stat din Europa, cu excepția regiunii Caucazului, care deține importante rezerve confirmate de hidrocarburi. Practic, revenirea Insulei Șerpilor sub autoritatea statului român, ne plasează automat într-o poziție extrem de favorabilă din punct de vedere economic și geopolitic, poziție încă neexplorată și neexploatată, după cum susține diplomatul Cristian Diaconescu, fost ministru de Justiție și Externe, dar și consilier prezidențial.

Diaconescu a fost unul dintre negociatorii cheie din acest dosar și ne-a explicat pas cu pas ce a înseamnă pentru România redobândirea acestui teritoriu și cum ne ajută valorificarea resurselor garantate prin decizia uneia dintre cele mai relevante curți de justiție din lume.

 * * *

Ocupată în 1944 de către Uniunea Sovietică, cedată forțat de România acesteia, mica formațiune stâncoasă, răsărită în Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile de astăzi ale României și Ucrainei, a avut o istorie zbuciumată.

Scurt istoric

Cunoscută încă din Antichitate, numită de greci „Leuke”, iar de romani „Insula Albă” – din cauza numeroaselor edificii din marmură albă devenite cu timpul ruine, Insula Șerpilor s-a aflat, pe rând, sub stăpânirea genovezilor, a lui Mircea cel Bătrân, a aparținut Imperiului Otoman, pentru ca în secolul al XIX-lea să ajungă pe mâna Imperiului Țarist, de la care a fost recuperată tot de otomani prin Tratatul de Pace de la Paris, din 1856, în urma căruia Imperiul Țarist pierdea Delta Dunării și insulele aferente. Imperiul Otoman, și-a luat angajamentul să întrețină farul de navigație construit acolo de britanici, pentru ca vapoarele care treceau spre Odessa să se orienteze mai bine.

Războiul de Independență a României și Tratatul de la Berlin din 1878 aduc țării noastre Dobrogea și insulele care formau Delta Dunării, dar și Insula Șerpilor, în timp ce Rusia se alegea cu sudul Basarabiei. În acest punct al istoriei, periplul de domnație asupra Insulei Șerpilor părea încheiat.

Prinsă însă în tumultul celui De-al Doilea Război Mondial, insula este ocupată de germani în 1940, după ultimatulul sovietic și devine punct strategic de observație pentru armata nazistă până când soldații lui Stalin redobândesc supremația în zonă, în 1944.

Pe 23 mai 1948, prin Protocolului sovieto-român încheiat la Moscova s-a semnat, pe Insula Şerpilor, un proces-verbal prin care stânca,  (în suprafaţă de 17 ha), situată în Marea Neagră, a fost cedată rușilor. Actul a fost semnat de către Nikolai P. Şutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din Bucureşti şi de Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar al noii Republici Populare Române.  Procesul-verbal nu a fost ratificat însă niciodată de Adunările Naționale (parlamentele) României şi URSS.

Procesul verbal din 1948 era secret, astfel încât în 1949, românii aflați pe insulă au refuzat să predea farul, fiind arestați.  Abuzurile din anii 1948-1949, au fost recunoscute prin Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, încheiat de cele doua guverne la București in 1961. Descoperirea în anii ‘80 a unor zăcăminte de hidrocarburi a mărit importanța insulei.

După destrămarea URSS, în 1990, Insula Şerpilor a trecut în stăpânirea Republicii Ucraina.

A fost nevoie de un lung proces, la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, pentru ca România să reintre în drepturi. La Haga s-a judecat în fapt, delimitarea platoului maritim dintre Ucraina și România,  după  ani de negocieri fără rezultat.

„Acest dialog a fost inițiat practic politic prin tratatul de bază din 1997 încheiat între România și Ucraina, care preciza că urmează să înceapă o negociere privind un acord de frontieră, inclusiv în ceea ce privește delimitarea platoului continental al Mării Negre. Ca să vă dau un exemplu în ceea ce privește dificultatea acestei negocieri, pot să vă spun că în legătură cu frontiera existentă, de la intersecția de nord Triplex Confinium între România, Ucraina și Ungaria până la vărsarea Dunării în mare, deci pe frontiera care nu era, într-o formă sau alta, revendicată de niciuna dintre părți, negocierea a durat cinci ani, iar în momentul în care s-a ajuns cu dialogul la canalul Sulina, la Chilia, negocierile privind Marea Neagră, dialogul s-a blocat și a trebuit să mergem la Curtea Internațională de la Haga. Insula Șerpilor, aceasta, conform înțelegerii de atunci, aparținea Ucrainei. Noi am fost puși în situația de a avea această insulă în calculele privind delimitarea spațiilor maritime conform Dreptului Mării, Convenția de la Montego Bay. Discuția se purta pe solicitarea Ucrainei ca Insula Șerpilor să se considere punctul cel mai avansat al teritoriului ucrainean, având propriul spațiu maritim, propria mare teritorială. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, pierderea teritorială pentru România ar fi fost semnificativă. Partea română a arătat că insula nu este locuibilă, deci este o rocă, care, conform Dreptului Internațional, nu are dreptul la platou continental”, a explicat pentru Radio Constanța, fostul ministru Cristian Diaconescu.

Procesul privind Insula Șerpilor s-a încheiat în februarie 2009 și a fost un mare succes.  Interesant este faptul că, printre alte argumente, agentul României la Curtea Internațională de Justiție, Bogdan Aurescu, a arătat că porțiunea în litigiu nu este altceva decât o stâncă, ea nu poate fi avea activități economice proprii.

În sala de judecată au fost proiectate imagini din sateliți, furnizate de NASA, care arătau că stânca nu era integrată în coasta ucraineană.

Prin decizia de la Haga, România a obținut toate zonele în care există rezerve de hidrocarburi

Astăzi, deși explorea resurselor este departe de a se finaliza, specialiști în economie susțin că dispunem deja de suficient depozit de hidrocarburi pentru a încălzi aproximativ 3.000.000 de gospodării care, în prezent, folosesc lemne de foc, iar astfel am pune capăt și unor tăieri masive de păduri în România.

Aceleași resurse ar fi, de asemenea, suficiente pentru relansarea puternică a industriei petrochimice din România.

O altă perspectivă ne spune că odată finalizată explorarea în adâncul Mării Negre, putem începe construcția planului care să ne includă pe scena marilor actanți din domeniul energetic și să devenim parte a coridoarelor paneuropene ce asigură independența de gazul rusesc.

 „Practic, România a obținut toate zonele în care există rezerve de hidrocarburi. Noi, la data negocierii, știam acest lucru și ucrainenii știau. Dar, sigur, nefiind efectuate prospecțiuni direct în zonă, datele le știam doar pe baza investigațiilor de satelit. De ce nu se făcuseră prospecțiuni în zonă? În primul rând pentru că era un teritoriu în litigiu și nicio mare companie nu dorea să intre într-o astfel de zonă până când nu apărea reglementarea bilaterală. În al doilea rând, pentru că, într-adevăr, era  nevoie de o mare companie pentru a face atât explorarea cât și exploatarea, fiind o zonă geografică foarte complicată, o zonă de mare adâncă, în care poate și spre șansa noastră, nici România, nici Ucraina nu aveau capacități tehnice de investigare. Ulterior, situația a evoluat, iar astăzi companiile din zonă ne certifică faptul că a meritat acest efort și că, într-adevăr, cei 13.000 km² de platou continental reprezintă un câștig pentru România, pentru că toată zona conține, practice, întreaga resursă de hidrocarburi semnificativă din Marea Neagră”, afirmă diplomatul român.

În acest context, crede Diaconescu, România trebuie să dea dovadă că poate genera cadrul necesar pentru ca explorarea să aibă și o finalitate, iar exploatarea să înceapă cât mai curând, astfel încât țara noastră să intre într-un circuit de comerț adecvat.

„Dacă România nu este interesată sau nu are sofisticarea necesară pentru a intra în jocul de energie regional care este extrem de complex, dar și extrem de ofertant, atunci sigur, vor explora până vor găsi piețele necesare. Din acest punct de vedere este vorba, până la urmă, și de planurile pe care România, chiar politic le face, pentru că, așa cum știți, energia reprezintă un instrument politic folosit de unele state chiar pentru a exercita presiuni. Practic, în regiune, în afară de Caucaz, numai România are, în acest moment, rezerve de hidrocarburi confirmate. Văd că nu avem foarte mare talent în a stabili niște coridoare de energie, în a ne uita pe hartă să vedem că România este, în mod premeditat spun eu, ocolită de marile coridoare de energie. Jocul între energie și securitate este cât se poate de clar, este la vedere. Avem această resursă, în jurul nostru nimeni nu are astfel de rezerve, toată lumea este interesată de gaz și de alternativă la gazul rusesc. Acum, repet, depinde de talent, capacitate și profesionalism ca plecând de la această șansă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să știm să o exploatăm în interes național”, subliniază fostul ministru Cristian Diaconescu.

Deși dispunem de o resursă ce poate echivala cu un as în mânecă pentru relevanța noastră geostrategică și economică în Europa, responsabilii din Guvern, indiferent de culoarea politică, evită să discute public de un proiect național de valorificare a resurselor energetice din Marea Neagră, dobândite după momentul februarie 2009. Cine ar trebui să se implice în elaborarea unui astfel de proiect, aflăm tot de la Cristian Diaconescu:

„Aici este vorba de decizii statale. Este în primul rând nevoie de un parteneriat politic strategic și abia după aceea de unul economic. Discutăm de cifre mari, de resurse, de energie, de interese politice, motiv pentru care este cât se poate de nimerit ca statul, prin toate structurile sale, prin toate instituțiile reprezentative, inclusiv din perspectivă politică, să se implice”, afirmă diplomatul român.

Schimbarea autorității din Peninsula Crimeea ar putea genera riscuri pentru România

În lipsa unei reacții conforme și rapide, România s-ar putea expune riscului de a vedea actuala decizie de la Haga contestată, ca urmare a schimbărilor geopolitice din regiunea Mării Negre din ultimii cinci ani.

„După părerea mea, nu numai din punct de vedere economic trebuie să ne grăbim, pentru că și din punct de vedere geopolitic s-ar putea să avem dificultăți. Eu acum speculez, dar situația s-ar putea să devină complicată. În calculul perimetrelor, al liniilor de demarcație în Marea Neagră a avansat, în ceea ce privește Ucraina, și Peninsula Crimeea. Astăzi pare că s-a schimbat suveranitatea în legătură cu Peninsula Crimeea și nu mi-aș dori să fie un alt stat, care în acest moment are autoritate în legătură cu Peninsula Crimeea, să fie doritor să intre într-un astfel de joc și să încerce să ridice probleme. Deocamdată, din câte știu, nu s-a întâmplat acest lucru”, avertizează Cristian Diaconescu.

Deciziile Curții Internaționale de Justiție de la Haga sunt definitive și garantate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, fapt care le face, practic, de neatacat. Astfel, după decizia favorabilă dată României pe 3 februarie 2009, Ucraina a pierdut orice beneficiu pe care l-ar fi avut de pe urma Insulei Șerpilor.

„Dacă a fost posibil ca după actul final de la Helsinki din 1975 să se schimbe frontierele în Europa prin alte mijloace decât cele pașnice, mă gândesc că orice este posibil, mai ales în condițiile în care odată ce ar începe exploatarea, gazul din Marea Neagră ar fi concurențial cu gazul rusesc. Din acel moment – încerc să fiu prudent, dar pe de altă parte nu pot să nu semnalizez faptul că, fără un proiect solid, sprijinit de Uniunea Europeană, sprijinit de Occident, implicit garantat de mari puteri, în legătură cu gazul din Marea Neagră și alături de România, să nu existe pretenții de orice fel… Repet, pe de-o parte este o problemă de delimitare, care în momentul acesta este închisă, dar pe de altă parte, există și o problemă de competiție, care nu este închisă”, afirmă Cristian Diaconescu.

Discreția autorităților pe marginea acestui subiect poate fi pusă, din perspectiva specialistului în politică și diplomație, pe seama unei lipse de profesionalism a celor aflați în funcții.

„Ca să înțelegi un anumit orizont de așteptare, trebuie să ai niște cunoștințe, niște informații, să te preocupe o anumită urgență, mai ales când e vorba de gaz versus posibilități ale României. Trebuie să ai ceva cunoaștere a fenomenelor, a ce se întâmplă, în ce sens se desfășoară lupta în planul energiei. Poate nu știu eu, dar nu am înțeles să existe preocupări foarte serioase din această perspectivă”, a mai spus Diaconescu.

• Dialogul integral dintre fostul ministru Cristian Diaconescu și realizatorul Radio Constanța Steliana Bajdechi poate fi ascultat aici: