CONSTANȚA: Cros umanitar – „Alergăm, Colorăm, Dăruim”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 mai 2018, 09:40
În data de 1 iunie, începând cu ora 10.00, pe plaja Modern, Asociaţia Grupurilor Locale de Tineret – GLT Constanţa organizează cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, un cros umanitar denumit „Alergăm, Colorăm, Dăruim”, la care sunt invitați să participe copiii de toate vârstele.
Evenimentul este unul caritabil, constând în strângerea de fonduri din taxele de însciere ale participanților, sumele colectate urmând a fi donate în vederea renovării și modernizării Secției de terapie intensivă a Spitalului Județean Constanța, prin proiectul Asociației „Dăruiește aripi”.
În România, unul din zece copii născuți prematur necesită intervenție medicală de urgență încă din primul minut de viață, iar lipsa aparaturii medicale adecvate în maternități poate costa un suflet.
Obiectivele AGLT se înscriu în domeniile educației (cu precădere al celei non-formale), informării, managementului și petrecerii timpului de către tineri, prin proiecte de acțiune socio-culturală care să permită: dezvoltare personală prin programul ERASMUS+, identificarea și promovarea tinerilor și grupurilor de tineri cu inițiativă în acțiunea socio-culturală; ridicarea nivelului educațional, profesional și social al apartenenților la grupurile țintă ale AGLT; promovarea valorilor umane pe principii de competență și eficiență; crearea posibilităților de dezvoltare a persoanelor din grupurile țintă prin instruire și informare: tehnici de conducere, responsabilități sociale, deprinderi de lucru individual și în echipă și capacități manageriale; promovarea creativității, creatorilor și performanțelor acestora.