Calendarul zilei – 29 mai
Publicat de Codrin RAITA, 29 mai 2018, 05:00 / actualizat: 30 mai 2018, 7:32
EVENIMENTE INTERNE
– Cultură
* Cluj-Napoca: În cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF (25 mai – 3 iun.), urmează să aibă loc lansarea volumului „Gigi Căciuleanu – OmulDans”, semnat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu, eveniment organizat de editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu editura Nemira
– S-a întâmplat într-o zi de 29 mai
* Cu 689 de ani în urmă (1329) apărea prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document aflat în cancelaria regelui Carol Robert)
* Se împlinesc 565 de ani (1453) de când a fost cucerit de turcii otomani, sub comanda sultanului Mohamed al II-lea, Constantinopolul (oraş fondat de Constantin cel Mare pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, devenit, în anul 395 d. H., capitala Imperiului Roman de Răsărit). Acest eveniment (cunoscut în istorie şi sub numele de „căderea Constantinopolului”) a însemnat nu numai sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie strategică de o importanţă capitală pentru cucerirea estului mediteranean şi a Balcanilor de către otomani
* În urmă cu 129 de ani (1889) era adoptată Legea privind introducerea sistemului monometalist/etalon de aur, intrată în vigoare la 17/29.III.1890 (29.V./10.VI)
* Se împlinesc 125 de ani (1893) de la apariţia Legii clerului mirean, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, fixarea parohiilor, numirea şi pregătirea clerului mirean, controlul administrativ şi disciplinar în biserică (29.V/10.VI)
* Acum 106 ani (1912) Congresul de la Alba Iulia al reprezentanţilor populaţiei româneşti din întreaga Transilvanie, prezidat de Gh. Pop de Băseşti, a adoptat o rezoluţie de protest împotriva proiectului de înfiinţare a episcopiei greco-catolice maghiare, care ar fi făcut din biserică un instrument de deznaţionalizare. Congresul hotărăşte, totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare şi legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române (29.V/11.VI)
* Acum 104 ani (1914) nava de linie RMS Empress of Ireland, apaţinând companiei canadiene Pacific Steamship, s-a scufundat după ce s-a ciocnit de vasul norvegian SS Storstad pe fluviul Sfântul Laurențiu, coliziune în urma căreia 1.012 de oameni din 1.477 şi-au pierdut viaţa (840 de pasageri şi 172 de membri ai echipajului). Având în vedere numărul victimelor, acesta este considerat unul dintre cele mai mari accidente maritime canadiene
* În urmă cu 94 de ani (1924) a fost inaugurat, la Bucureşti, Institutul Francez de Înalte Studii, cu scopul de a face cunoscută cultura franceză în România. A funcţionat până în 1948, fiind închis între anii 1948 şi 1970 şi reluându-şi activitatea, sub diverse denumiri. În prezent funcţionează sub denumirea de „Institutul Francez”
* Se împlinesc 65 de ani (1953) de când Sir Edmund Hilary (1919-2008), diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez, însoţit de şerpaşul nepalez Tenzing Norgay (1914-1986), a ajuns pe vârful Everest (8.848 m.) din lanţul muntos Himalaya, supranumit şi azi „Acoperişul lumii”. Au fost primii oameni din lume care au reuşit această performanţă (ştirea a devenit publică pe 2.VI.1953, ziua încoronării, la Londra, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)
* Cu 33 de ani în urmă (1985) a avut loc tragedia de pe Stadionul Heysel din Bruxelles, Belgia, la meciul din finala Cupei Campionilor Europeni dintre echipa italiană Juventus și cea engleză, Liverpool, când un perete al stadionului s-a prăbuşit peste fani. Cu o oră înainte de începutul meciului, un grup de suporteri ai lui Liverpool au sărit gardul de protecție ce-i despărțea de fanii lui Juventus. Drept urmare fanii lui Juventus panicați au început să fugă de pe terasa stadionului, provocând astfel prăbușirea peretelui susținător, fapt care a dus la moartea a 39 de persoane, alte câteva sute fiind rănite. În pofida incidentului, meciul nu a fost anulat, ci s-a jucat până la capăt, pentru a se evita altercații în continuare. Ca rezultat al tragediei cluburile engleze de fotbal au primit de la UEFA interdicție nelimitată în competițiile europene (ridicată în 1990–1991), Liverpool fiind exclusă pentru un an suplimentar, iar 14 suporteri ai FC Liverpool au fost găsiți vinovați în omucidere involuntară, fiecare din ei fiind condamnat la trei ani de închisoare. Dezastrul a fost descris ca „cea mai neagră oră din istoria competițiilor UEFA”
* Se împlinesc 25 de ani (1993) de la adoptarea, la Haga, a „Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale”. În România este în vigoare din 21.X.1994
Aniversări – Comemorări
– 1895: S-a născut medicul Maximilian Popper; a participat la organizarea luptei anti-tuberculoză din România şi la pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie (m. 1960)
– 1899: S-a născut prozatoarea şi poeta Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (m. 1984)
– 1901: S-a născut Ionel Fernic, compozitor, textier (a compus melodii de succes, reprezentative pentru începuturile muzicii uşoare româneşti, şi romanţe), pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români (m. 1938, într-un accident aviatic)
– 1910: S-a născut chimistul Ioan Zugrăvescu; lucrări în domeniul chimiei organice; cercetări privind chimismul celular, îndeosebi celulele maligne; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1989)
– 1925: S-a născut Erwin Friedländer, fizician american de origine română; activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra metodelor de măsură în tehnica nucleară, precum şi a radiaţiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (m. 2004)
– 1929: S-a născut istoricul Şerban Rădulescu-Zoner; deţinut politic între anii 1959 şi 1962; deputat în două legislaturi (1992-2000); fost preşedinte al Alianţei Civice (martie 2001 – noiembrie 2006) (m. 2012)
– 1933: S-a născut Stan Velea, specialist în limba polonă şi comparatist, s-a dedicat, aproape în exclusivitate, studiului literaturii polone, pe care a promovat-o în România prin studii şi traduceri (m. 2007) – 85 de ani
– 1944: A murit juristul Constantin C. Stoicescu; specialist în drept roman, a introdus în procesul de învăţământ metoda istorică de predare a dreptului roman; ministru al justiţiei (1941, 1942); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1881)
– 1945: A murit (într-un accident rutier) Mihail Sebastian (pseudonimul lui Iosef M. Hechter), dramaturg, prozator, eseist şi critic literar (n. 1907)
– 1955: A murit entomologul Aristide Caradja; s-a ocupat în special cu studiul lepidopterelor, mai ales al fluturilor mici (colecţia sa, foarte valoroasă, se află la „Muzeul de istorie naturală Grigore Antipa” din Bucureşti); membru titular onorific al Academiei Române din 1930 (n. 1861)
– 1962: A murit actorul Benedict Dabija (n. 1926)
– 1980: S-a născut actriţa Irina Cojar
– 1989: A murit regizorul de film Adrian Petringenaru; a abordat toate genurile cinematografice, de la documentar la animaţie şi ficţiune (n. 1933)
– 1991: A murit pictorul Brăduţ Covaliu (n. 1924)
– 1992: A murit regizorul de film documentar Ion Bostan (n. 1914, la Cernăuţi, azi în Ucraina)
– 1995: A murit dirijorul, compozitorul şi profesorul universitar Mircea Basarab (n. 1921)
– 2017: A murit Dinu Gheorghe Florian, artist al imaginii fotografice de artă şi de film, regizor şi profesor (n. 1957) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive” (WDHD) organizată pentru prima dată în 2005, de Organizaţia Mondială de Gastroenterologie (WGO); în această zi, în 1958 (- 60 de ani), în cadrul primului Congres Mondial de Gastroenterologie, a fost adoptată constituţia WGO
– „Ziua Internaţională a Trupelor ONU de Menţinere a Păcii” (cunoscută şi sub denumirea de Ziua internaţională a „Căştilor Albastre”); marcată, anual, la iniţiativa Adunării Generale a ONU (prin Rezoluţia 57/129 din 11.XII.2002), ca un omagiu adus celor care au activat sau activează în cadrul acestor trupe; la această dată, în 1948, prima misiune ONU de menţinere a păcii numită „United Nations Truce Supervision Organization (UNTSO)” şi-a început activitatea în Palestina
– „Ziua Europeană a Vecinilor”; sărbătorită în ultima zi de marţi a lunii mai, ziua se doreşte a fi un moment de manifestare a solidarităţii, înţelegerii şi întrajutorării. Iniţiativa aparţine unui emigrant român, Atanase Perifan, stabilit în Franţa, care, obişnuit cu atmosfera satului românesc unde se aplica proverbialul slogan „vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”, a strâns laolaltă mai mulţi refugiaţi, dar şi francezi animaţi de dorinţe sociabile, creând astfel, în 1990, asociaţia „Parisul prietenilor” cu care şi-a propus să deschidă inima cetăţenilor către aproapele lor şi să creeze posibilitatea întăririi legăturilor sociale între locuitorii aceluiaşi cartier sau aceluiaşi imobil. Nouă ani mai târziu, activitatea asociaţiei avea să fie cunoscută la nivel înalt în Franţa, iar în 2003 mişcarea a depăşit graniţele Franţei, fiind adoptată şi de alte ţări europene
– 1500: A murit (pe mare, lângă Capul Bunei Speranţe) Bartolomeo Diaz, navigator şi explorator portughez; în căutarea drumului maritim spre India (1487-1488), a înconjurat Africa pe la sud şi a descoperit Capul Bunei Speranţe (1487) (n. ~1450)
– 1829: A murit Sir Humphry Davy, chimist britanic, unul dintre fondatorii electrochimiei (n. 1778)
– 1860: S-a născut Isaac Albéniz, compozitor şi pianist spaniol (m. 1909)
– 1880: S-a născut filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul cunoscutei lucrări „Declinul Occidentului” (două volume, 1918-1922) (m. 1936)
– 1894: S-a născut regizorul american de film de origine austriacă Josef von Sternberg; este cel care a lansat-o pe Marlene Dietrich (m. 1969)
– 1897: S-a născut, în Cehia, Erich Wolfgang Korngold, compozitor austriac de muzică clasică și de film (m. 1957)
– 1903: S-a născut Bob Hope, actor american de origine britanică; a format, împreună cu Bing Crosby şi Dorothy Lamour, un trio celebru al anilor ’40-’50 ai secolului XX (m. 2003) – 115 ani
– 1910: A murit Mili Balakirev, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1837)
– 1915: S-a născut dirijorul german Karl Münchinger (m. 1990)
– 1917: S-a născut John Fitzgerald Kennedy, om politic democrat american; al 35-lea preşedinte al SUA (1961-1963) (m. 1963, asasinat la Dallas)
– 1920: S-a născut, la Budapesta, economistul american John Charles Harsanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1994, împreună cu John F. Nash Jr. şi Reinhard Selten (m. 2000)
– 1922: S-a născut (la Brăila) Iannis Xenakis, compozitor, matematician şi arhitect de origine greacă stabilit în Franţa (m. 2001)
– 1925: S-a născut, la Cluj, fizicianul american Erwin M. Friedländer; a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963, calitate retrasă după plecarea din țară. A fost repus în drepturi ca membru corespondent în 1990 și, la solicitarea proprie, trecut ca membru de onoare al Academiei Române în anul 2003 (m. 2004)
– 1935: A murit compozitorul şi violonistul ceh Josef Suk (n. 1874)
– 1941: S-a născut jurnalistul american Bob Simon, un cunoscut corespondent de război al postului CBS, recompensat cu 27 de premii Emmy (m. 2015)
– 1942: A murit actorul american de film John Barrymore (n. 1882)
– 1944: S-a născut actorul austriac de film Helmut Berger
– 1956: A murit scriitorul danez Johannes Jens Jorgensen (n. 1866)
– 1958: A murit poetul şi eseistul spaniol Juan Ramón Jiménez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1956 (n. 1881) – 60 de ani
– 1979: A murit actriţa americană de origine canadiană Mary Pickford, co-fondatoare a United Artists (n. 1892)
– 1982: A murit actriţa franco-germană de film Romy Schneider (nume la naştere: Rosemarie Magdalena Albach) (n. 1938, la Viena)
– 2006: A murit fotograful american Slim (George Allen) Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (n. 1916)
– 2010: A murit Dennis Hopper, actor şi regizor de film american (n. 1936)
– 2011: A murit Mádl Ferenc, fost preşedinte al Ungariei în perioada 4 august 2000 – 5 august 2005; jurist de profesie, membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe din 1987 (n. 1931)
– 2012: A murit chitaristul, compozitorul şi interpretul Arthel Lane, supranumit „Doc” Watson, o legendă a muzicii folk americane, recompensat cu opt premii Grammy (n. 1923)
Sursa: RADOR