Incendiu la Cuza Vodă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 mai 2018, 09:01
Militarii din cadrul ISU „Dobrogea“ au fost solicitați, în cursul nopții trecute, să intervină la periferia localității Cuza Vodă, pentru a stinge un incendiu scăpat de sub control.
Potrivit reprezentanților ISU, un grup de persoane a dat foc inițial unei grămezi de anvelope, însă în scurt timp, flăcările s-au extins la vegetația uscată din apropiere. Au ars 20 de cauciucuri, precum și 10 mp de gunoi și vegetația uscată.