CONSTANȚA: Concert caritabil la parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina”
Publicat de Arantxa Catană, 9 mai 2018, 19:13
Duminică – 13 mai, începând cu ora 19.00, constănțenii sunt invitați la concertul extraordinar de folclor și muzică patriotică în interpretare coral-instrumentală „Noi suntem ai României”. Acesta este susținut de către Corala bărbătească „Armonia”, dirijată de către Arhid. Ion Iulian Dumitru și de către Orchestra folclorică Muzica „Divertis”.
Evenimentul se va desfășura în parcul Tăbăcărie, lângă biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Orchestrația va fi asigurată de către Valeriu Cașcaval și Ion Croitoru, iar conducătorul artistic va fi Anton Slavici. În deschidere, fiica parohiei, Florentina Gârțu, va susține un program autentic de muzica armânească.
Concertul este unul caritabil, fondurile strânse vor fi donate fraților Dascălu – Cristian, Andrei, Tudor, Amelia, Luca şi Marta – copii premianți, rămaşi orfani de tată (2012), și de mamă, în doua zi de Paști (2018). Copiii au rezultate foarte bune la învățătură și sunt sportivi de performanță.