Punctele de trecere a frontierei cele mai aglomerate vor avea toate arterele de control disponibile
Publicat de Arantxa Catană, 27 aprilie 2018, 17:28
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor folosi la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi, în cele mai aglomerate, se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în minivacanţa de 1 Mai.
La graniţa cu Bulgaria, în judetul Constanţa, vor fi disponibile 8 benzi de control pe sensul de intrare în ţară şi 9 benzi pe sensul de ieşire, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Pasat.
Pentru a afla, în timp real, date despre traficul de la frontieră, conducătorii auto pot folosi aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de frontieră române.
În perioada similară a anului trecut, peste 50 de mii de persoane şi 14.500 de mijloace de transport au trecut graniţa în Bulgaria.