Comisia Europeană susține continuarea finanțării CEF, în valoare de 1,13 miliarde de euro, pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii feroviare
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 aprilie 2018, 14:03
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că reprezentanții Comisiei Europene susțin implementarea proiectelor pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din România, conform calendarelor și a bugetelor transmise de reprezentanții CFR SA, la data de 30 Martie 2018.
Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. are cereri de finanțare aprobate de Comisia Europeană pentru 7 proiecte incluse în Programul CEF TRANSPORT 2014-2020, contribuţia totală a CEF fiind de aproximativ 1,13 miliarde euro, după cum se arată într-un comunicat de presa transmis astăzi. Unul din cele mai importante proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare este implementat pe tronsonul feroviar Brașov-Sighișoara, pentru care CFR SA a obținut două granturi de finanțare, în valoare totală de 1,11 miliarde de euro, pentru modernizarea subsecțiunilor Brașov – Apața, Cața – Sighișoara și Apaţa – Caţa.
Având în vedere schimbările legislative din anul 2016 privind achizițiile publice, care au afectat procedurile de achiziție ale serviciilor și lucrărilor derulate de CNCF CFR-SA, Guvernul României a aprobat în 2017 un Memorandum pentru implementarea proiectelor CNCF CFR SA, iar la nivelul Comisiei Europene (INEA și DG MOVE) a fost adoptat Planul de Măsuri pentru accelerarea şi facilitarea implementării proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) 2014-2020.
În acest context, reprezentanții CFR SA au adoptat o serie de măsuri organizatorice, administrative și financiare necesare implementării proiectelor CEF, iar până la sfârșitul lunii martie 2018 toate documentațiile de atribuire conexe proiectelor de reabilitare a secțiunilor de cale ferată Brașov – Apața, Cața – Sighișoara și Apaţa – Caţa au fost lansate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, mai informează sursa citată.
Rapoartele de progres transmise de CFR SA au obținut aprobarea Comisiei Europene, respectiv INEA și DG MOVE, care s-a arătat mulțumită de Acțiunile CEF în domeniul feroviar și a concluzionat faptul că printr-o strânsă colaborare cu MT DGOIT, coordonatorul pe plan național al Programului CEF și MFE, CFR SA va putea implementa la termen, și în interes național, proiectele CEF din România.