Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 18 aprilie

Calendarul zilei – 18 aprilie

Publicat de Codrin RAITA, 18 aprilie 2018, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Bacău: Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, participă la dezbaterea „Viitorul tinerilor europeni” organizat de CaleaEuropeana.ro, în parteneriat cu Comitetul European al Regiunilor (CoR) și cu Delegația Națională a României la CoR, sub forma unei platforme de dialog între autorități și tineri – ora 12:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”. Evenimentul este orientat către găsirea de soluții pentru incluziunea economico-socială a acestora și dezvoltarea lor la nivel local, național și european. Vor mai lua parte reprezentanți ai Guvernului României, ai instituțiilor europene și ai mediului academic

 – Senat

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile Permanente

  • ora 13:00 – Comisia pentru politică externă

 

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţa în plen

* ora 12:00 – Vot final

* la încheierea ședinței de vot final – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în Comisiile Parlamentare

 – Social

* Urmează să aibă loc lansarea oficială a Cartei Diversităţii, considerat unul dintre cele mai eficiente instrumente de recunoștere și valorizare a diversității și egalității de șanse, cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse la locul de muncă – la Hotel JW Marriott

– Mass-Media

* Constanţa: Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale şi al Statului Major al Forţelor Aeriene, organizează, în perioada 18 – 23 iunie, cea de-a XV-a ediţie a „Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict”. Cursul se va desfăşura în garnizoana Constanţa

 – Cultural

* Programul „European Film Week of the Invisible Roma”:

  • „Ceilalți Europeni în Sunetul Risipit” – Yvonne Andrä, Wolfgang Andrä / Documentar / Germania / 2011, 125‘, sub RO – ora 18:30, la Cinema Union
  • „Ideea Idei” – Tomáš Kudrna / Documentar / Cehia/ 2016, 67min, sub RO – ora 19:00, la Centrul Ceh

* Cel mai nou film al apreciatului regizor Fatih Akin, “In intuneric” / “In The Fade”, o puternică dramă inspirată de crimele xenofobe ale unui grup de neo-nazişti, premiat la Cannes şi Globurile de Aur, va deschide cea de-a şaptea ediţie a Festivalului International de Film Cinepolitica 2018, organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, care va avea loc între 18 – 22 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Institutul Balassi din București

* Bârlad: Concert în cadrul celei de – a VIII – a ediţii a Turneului extraordinar „Pianul călător – România – 100 – „Best Of”, susţinut de pianistul Horia Mihail, în perioada 9 aprilie – 8 mai, în mai multe localităţi din ţară – ora 19:00, la Pavilionul Marcel Guguianu. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Cluj-Napoca: Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca, ediţia cu numărul 19, va avea loc între 18 şi 22 aprilie, în Piaţa Unirii. Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus şi Radio Cluj. Program de vizitare: miercuri – sâmbătă, între orele 10:00 şi 20:00 şi duminică între orele 10:00 şi 15:00

* Cehia: Institutul Cultural Român de la Praga şi iShorts organizează un program special dedicat filmelor româneşti de scurtmetraj, care se va desfăşura în luna aprilie, în opt oraşe din Republica Cehă. Astăzi, filmele vor fi proiectate începând cu orele:

  • ora 19:00 – la KINO SVĚT, Mostecká 5786, Chomutov
  • ora 19:30 – la KINO JAS, Palackého náměstí 262, Slavkov u Brna
  • ora 20:00 – la GOLDEN APPLE CINEMA, nám. Míru 17, Zlín
  • ora 20:00 – la KINO JUNIOR, Jiráskova 4898/9, Jablonec nad Nisou

 

– S-a întâmplat într-o zi de 18 aprilie

* Se împlinesc 170 de ani (1848) de la prima adunare politică a românilor transilvăneni, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii („Adunarea din Duminica Tomii”), la care s-a hotărât convocarea, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj (printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian şi Ion Buteanu) (18/30)

* Acum 109 ani (1909) se înfiinţa „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători (18.IV/1.V)

* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la deschiderea, la Iaşi, a primei expoziţii a grupării „Arta română”, înfiinţată la 9.III.1917. Au fost expuse lucrări ale artiştilor fondatori, printre care pictorii Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu şi Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ş.a.

* Acum 87 de ani (1931), după demisia guvernului naţional-ţărănesc, condus de Gh. Gh. Mironescu (la 4 aprilie), s-a format un guvern de „tehnicieni”, prezidat de istoricul Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la Finanţe şi Interne). Fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu s-a bucurat nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului

* În urmă cu 72 de ani (1946) se adopta, în mod oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite. Creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial

* Acum 63 de ani (1955), între 18 şi 24 aprilie, a avut loc Conferinţa de la Bandung (Indonezia), prima conferinţă afro-asiatică ce a pus, practic, bazele mişcării de nealiniere. La conferinţă s-a relevat interesul ţărilor în curs de dezvoltare de a acţiona într-un cadru internaţional organizat, care să asigure armonizarea intereselor lor

* Cu 27 de ani în urmă (1991) a avut loc vizita oficială în România a preşedintelui Franţei, François Mitterrand, prima vizită a unui şef de stat occidental după decembrie 1989 (18 – 19 apr.)

Aniversări – Comemorări

– 1806: S-a născut Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala” (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1881)

– 1846: S-a născut Nicolae Densuşianu, istoric şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1880 (m. 1911)

– 1880: A murit Costache Aristia, actor (creator al primei şcoli de artă dramatică – 1833, având printre discipoli pe Costache Caragiali şi Eufrosina Popescu) şi traducător; membru al „Frăţiei” şi participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1800)

– 1882: S-a născut medicul chirurg Victor Gomoiu, considerat întemeietorul istoriografiei medicale româneşti moderne şi al muzeografiei medico – farmaceutice (m. 1960)

– 1914: S-a născut inginerul Gheorghe Silaş; a organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2001)

– 1924: S-a născut compozitorul Ion Vintilă (m. 1977)

– 1925: S-a născut Emanuel Valeriu, fost redactor şi director general al Televiziunii Române (1990-1992); și-a început cariera de jurnalist în 1940, la ziarul „Universul Sport” (m. 2012)

– 1928: S-a născut scriitorul Dumitru Popescu; lider comunist (membru al CC al PCR între anii 1965 şi 1989, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă); arhitectul principal al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu; era poreclit „Dumnezeu” pentru duritatea cu care îşi trata subalternii – 90 de ani

– 1929: S-a născut Ion Voinescu (Ţop), fost internaţional de fotbal, component al echipei de aur a CCA (Casa Centrală a Armatei) şi antrenor; portar de legendă, care a marcat cel mai mult istoria fotbalului românesc, conform UEFA; a fost poreclit „Ţop” din cauza neastâmpărului din poartă, fiind într-o permanentă „ţopăială” (m. 2018)

– 1934: S-a născut regizorul şi scenarist de film documentar Erich Nussbaum, specializat în filme despre artă (m. 2011)

– 1943: S-a născut Florin Codre, sculptor de artă monumentală, cascador şi regizor (autor al primului film românesc de ficţiune de după 1989, a cărui finanţare s-a realizat din iniţiativă privată, „Şobolanii roşii” – 1990) – 75 de ani

– 1945: S-a născut compozitoarea canadiană de origine română Maya Badian

– 1945: S-a născut Marius Tupan, prozator, eseist şi dramaturg (m. 2007)

– 1946: S-a născut dirijorul şi pianistul Cristian Mandeal; prim-dirijor și director general al Filarmonicii „George Enescu” între anii 1991-2009

– 1952: S-a născut Eugen Cristea, actor de teatru şi film; în decursul carierei a fost prezentator şi realizator de emisiuni TV, a regizat şi compus ilustraţia muzicală a unor piese de teatru, a publicat un volum personal de proză şi a tradus literatură beletristică

– 1955: S-a născut interpretul de muzică populară Drăgan Muntean (m. 2002)

– 1974: A murit compozitorul Nicolae Buicliu (n. 1906)

– 2001: A murit Eugen Crăciun, pictor şi grafician (n. 1922)

– 2005: A murit Cornelia Pillat, istoric de artă, istoric literar, memorialist şi editor (n. 1921)

– 2010: A murit Emilia Comişel, etnomuzicolog şi profesor (n. 1913)

– 2012: A murit ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru CNA (2001-2008) (n. 1925)


EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor”; stabilită în 1983 de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) – creat pe lângă UNESCO; sărbătorită pentru prima dată în 1984, ziua oferă posibilitatea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea sa

– „Ziua Mondială a Radioamatorismului”; marchează data de 18.IV.1925, când, la Paris, s-a luat hotărârea de înfiinţare a Uniunii Internaţionale a Radioamatorilor – IARU

– Comemorarea eroilor în Israel (Israel’s Memorial Day – Yom HaZikaron) (a început în seara zilei precedente)

– Ziua Naţională a Republicii Zimbabwe; aniversarea proclamării independenţei – 1980

– 1605: La această dată a fost botezat Giacomo Carissimi, cântăreţ, organist, pedagog şi compozitor italian, considerat drept iniţiator al „cantatei” în muzica bisericească (m. 1674)

– 1772, 18/19: S-a născut David Ricardo, economist şi om politic englez; ideolog al burgheziei industriale în ascensiune; promotor al sistemului de piaţă liberală (m. 1823)

– 1819: S-a născut Franz von Suppé, compozitor austriac de origine belgiană (m. 1895)

– 1873: A murit Justus von Liebig, chimist german; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (n. 1803) – 140 de ani

– 1882: S-a născut dirijorul american de origine poloneză Leopold Stokowski (m. 1977)

– 1898: A murit Gustave Moreau, pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură (n. 1826) – 115 ani

– 1907: S-a născut matematicianul şi profesorul finlandez Lars Valerian Ahlfors (m. 1996)

– 1927: S-a născut politologul american Samuel P. Huntington, autorul celebrei lucrări „Ciocnirea civilizaţiilor” (1993) (m. 2008)

– 1927: S-a născut Tadeusz Mazowiecki, scriitor, ziarist, filantrop şi om politic de orientare creştin-democrată din Polonia, fost lider al mişcării „Solidaritatea” şi primul premier necomunist din Europa Centrală şi de Est după cel de-al Doilea Război Mondial (m. 2013)

– 1936: A murit compozitorul italian Ottorino Respighi; este în special cunoscut pentru Trilogia Romană şi cele trei suite Dansuri Antice (n. 1879)

– 1940: A murit Lajos Ady, scriitor, istoric literar şi pedagog maghiar; fratele mai mic al poetului Endre Ady (n. 1881)

– 1945: A murit Sir John Ambrose Fleming, fizician şi inginer englez, cunoscut pentru inventarea în 1904 a primului tub electronic, dioda, denumită pe atunci kenotron (n. 1849)

– 1948: S-a născut soprana americană Catherine Malfitano – 70 de ani

– 1955: A murit fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1921 (n. 1879, la Ulm/Germania)

– 1974: A murit Marcel Pagnol, dramaturg, regizor, scenarist şi producător francez (n. 1895)

– 2002: A murit Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki”, în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I” şi „Ra II” (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki” din Oslo (1949) (n. 1914)

– 2003: A murit Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din Republica Moldova (n. 1936) – 15 ani

– 2012: A murit Dick Clark, realizator şi producător de televiziune american, celebru pentru emisiunile „American Bandstand” şi „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve”; a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele „Globul de Aur”, „American Music Awards” şi „Academy of Country Music Awards” (n. 1929)

– 2013: A murit desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson, considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (n. 1944) – 5 ani

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie