CONSTANȚA: Noi martori audiați în dosarul „Beirut”
Publicat de Arantxa Catană, 17 aprilie 2018, 18:02
Audierile de la Curtea de Apel Constanța în dosarul incendiului de la Restaurantul Beirut de acum patru ani, în care și-au pierdut viața trei tinere, au continuat marți.
În patru ore au fost audiați doar doi martori, care au adus lămuriri cu privire la ziua incendiului.
Dacă în prima instanță s-a ajuns la concluzia că focul a pornit de la bucătărie, mai precis de la cuptorul de pâine, acum se merge pe ideea unei supraîncărcări a instalației electrice, după cum a declarat George Karam, proprietarul restaurantului.
Părinții victimelor și avocații acestora sunt nemulțumiți de faptul că s-a cerut o nouă expertiză tehnică, doar pe partea electrică de data aceasta, la patru ani de la incendiu.
„Ce ne nemulțumește pe noi ca părți civile sunt probele care au fost administrate, respectiv inutilitatea refacerii unor expertize sau suplimente la expertize, pe care toate părțile civile le-au apreciat ca neoportune la acest moment procesual. Probele au fost încuviințate la termenul anterior, însă spun eu că sunt exagerate în raport de concludența lor de pe fondul cauzei”, a declarat pentru Radio Constanța Bogdan Bărbuceanu, avocatul familiei Vasilițeanu.
În finalul ședinței de judecată procurorul Raluca Ceaușu a cerut dispunerea de către instanță a măsurii de control judiciar pentru inculpatul George Karam. Curtea a rămas în pronunțare și a stabilit următorul termen pe 22 mai 2018, când vor fi audiați alți patru martori și va fi desemnat expertul tehnic pe partea electrică.
Redactor: Cecilia Pătrăhău