Ascultă Radio România Constanța Live

SSC Farul și Progresul București au încheiat la egalitate, iar lupta pentru promovare continuă!

SSC Farul și Progresul București au încheiat la egalitate, iar lupta pentru promovare continuă!

Publicat de Claudiu Dobrescu, 14 aprilie 2018, 19:34 / actualizat: 15 aprilie 2018, 8:35

Cele două echipe aflate în fruntea calsamentului Ligii a-III-a, seria a-2-a la fotbal, SSC Farul și Progresul Spartac București au încheiat la egalitate partida din această seară de la Constanța.

A fost un meci important pentru promovarea în eșalonul superior, dar rezultatul final, 1-1, le aduce câte un punct acestor formații care se mențin pe primele două locuri ale clasamentului, cu câte 49 de puncte.

Marius Tudorică a deschis scorul pentru constănțeni, în primul minut de joc, iar cei cinci mii de spectatori, în zgomotele asurzitoare ale galeriei fariste, au strigat „Gooool” ca pe vremuri, cu mare entuziasm.

Se părea că SSC Farul va  deschide „valiza cu goluri”, dar nu a fost așa!

Oaspeții s-au organizat și au respins mai multe atacuri ale gazdelor, care au irosit cu seninătate două ocazii bune, astfel încât scorul la pauză a fost 1-0.

În repriza secundă, deși a dominat jocul, SSC Farul nu a reușit să înscrie.Numeroasele ratări și o neatenție în defensivă după executarea unei lovituri de colț au permis formației Progresul București să egaleze în minutul 63.Golul a fost marcat de Ciprian Stanciu care a dat un imbold bucureștenilor.

Acest scor s-a menținut până la finalul partidei, 1-1, cu toate că antrenorul Petre Grigoraș a efectuat mai multe schimbări în partea secundă: Alexandru Grigoraș, Alin Cârstocea și George Călințaru au fost înlocuiți cu Vasile Șicu, Daniel Florea și Dorel Zaharia.

Cu toate eforturile echipei gazde, rezultatul a rămas același, iar mulți suporteri constănțeni au părăsit stadionul dezamăgiți.

SSC Farul și Progresul Spartac București sunt angrenate în continuare în lupta pentru promovare.Pentru ambele formații condiția este să câștige toate meciuruile din etapele rămase.La stabilirea condițiilor de promovare vor fi luate în calcul și rezultatele directe, iar Progresul are avantajul scorului din tur când s-a impus cu 7-0.

Grupă dificilă pentru tricolori la EURO – U19
Sport miercuri, 16 aprilie 2025, 08:21

Grupă dificilă pentru tricolori la EURO – U19

Fotbalistul Alexandru Paşcanu (26 de ani), care a efectuat, marţi, tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European de fotbal U19, care va avea...

Grupă dificilă pentru tricolori la EURO – U19
Arbitri din România la Cupa Mondială a Cluburilor
Sport marți, 15 aprilie 2025, 10:32

Arbitri din România la Cupa Mondială a Cluburilor

O brigadă de arbitri din România, compusă din centralul Istvan Kovacs şi din arbitrii asistenţi Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, a fost...

Arbitri din România la Cupa Mondială a Cluburilor
Urmează alegeri pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică
Sport marți, 15 aprilie 2025, 10:06

Urmează alegeri pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică

Ingrid Istrate şi Ioan Suciu îşi vor disputa funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică la alegerile din cadrul Adunării...

Urmează alegeri pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică
CSM Constanța are două meciuri interesante marți pe teren propriu
Sport marți, 15 aprilie 2025, 08:35

CSM Constanța are două meciuri interesante marți pe teren propriu

Sala Sporturilor “Simona Amânar” va găzdui marți, două interesante meciuri de baschet și handbal. Mai întâi, de la ora 14, în prima...

CSM Constanța are două meciuri interesante marți pe teren propriu
Sport marți, 15 aprilie 2025, 08:18

S-au încheiat meciurile etapei a patra din play-off şi play-out în Superligă

Meciurile etapei a patra din fazele play-off şi play-out ale Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: PLAY-OFF Sâmbătă...

S-au încheiat meciurile etapei a patra din play-off şi play-out în Superligă
Sport luni, 14 aprilie 2025, 10:58

Fotbalistele de la Farul Constanța au făcut un pas important spre titlul de campioană

În weekend, SuperLiga Feminină de fotbal a programat meciurile din etapa cu numărul 6 în play-off-ul competiției. Remiza dintre Bistrița și...

Fotbalistele de la Farul Constanța au făcut un pas important spre titlul de campioană
Sport luni, 14 aprilie 2025, 09:46

Luni se încheie meciurile etapei a patra din fazele play-off şi play-out în Superligă

Meciurile etapei a patra din fazele play-off şi play-out ale Superligii de fotbal au loc de vineri până luni. Rezultate: PLAY-OFF Sâmbătă 12...

Luni se încheie meciurile etapei a patra din fazele play-off şi play-out în Superligă
Sport luni, 14 aprilie 2025, 08:32

Cursă specială în cadrul Maratonului Nisipului

Se deschid înscrierile pentru cursa „Campionii Școlii powered by CELCO” – cel mai vesel eveniment sportiv pentru copii și adolescenți....

Cursă specială în cadrul Maratonului Nisipului