Noutăți privind înscrierea la Examenele Cambridge susținute la la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 aprilie 2018, 15:40
Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanța, în colaborare cu Consiliul Britanic, organizează și în acest an sesiunea de examene Cambridge.
Intervalul de înscriere pentru examenul FCE de pe 9 iunie de la liceul „George Călinescu“ se prelungește, având în vedere minivacanța de 1 mai, astfel încât înscrierile vor începe cu o săptămână mai devreme, luni, 16 aprilie, în loc de 23 aprilie, cum a fost anunțat inițial, și se vor încheia la data de 27 aprilie. De asemenea, se prelungește perioada de înscrieri pentru examenul CAE susținut la Liceul Teoretic „George Călinescu“ până la data de 18 aprilie, ora 12:00.
Înscrierea constă în completarea și depunerea unor documente care se află pe https://sites.google.com/site/lgclen/anunturi (Formular de înscriere completat și printat de către candidat,Termeni și condiții – act printat și apoi semnat de către candidații majori sau de către unul dintre părinții candidaților minori), a unei copii a unui act de identitate cu fotografie (carte de identitate/pașaport/carnet de elev pentru copiii sub 14 ani), și în achitarea integrală a taxei de examen. Înscrierea va fi validată numai după achitarea taxelor și depunerea documentelor mai sus menționate la secretariatul liceului.
Certificatele Cambridge au recunoaștere internațională, valabilitate nelimitată și echivalează proba de competențe lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat. De asemenea, acestea sunt o condiție esențială pentru efectuarea studiilor în străinătate sau la unele facultăți cu predare în limba engleză din România, precum și pentru obținerea unui loc de muncă mai bun sau a unei burse de studii în alte țări.