Calendarul zilei – 9 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 9 aprilie 2018, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 9 aprilie
* Acum 286 de ani (1732) episcopul Ioan Inocenţiu Micu (Klein) adresa Curţii de la Viena un prim memoriu în care cerea să fie respectate drepturile acordate românilor transilvăneni greco-catolici prin cele două Diplome Leopoldine (din 1699 şi 1701), fapt ce a declanşat lupta de emancipare naţională a românilor ardeleni
* În urmă cu 168 de ani (1850), la Teatrul Naţional din Iaşi se juca, în premieră, „Chiriţa în Iaşi” (sau „Două fete ş-o neneacă”) de Vasile Alecsandri; în rolul Chiriţei, actorul Matei Millo
* Cu 153 de ani în urmă (1865) s-a încheiat Războiul Civil American (început la 12.IV.1861), prin capitularea generalului sudist Robert Lee (la Appomattox/Virginia) în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant
* Cu 104 ani în urmă (1914), la Holborn Empire, din Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume „The World, the Flesh and the Devil”, în regia lui Martin Thornton
* Acum 102 ani (1916) avea loc prima audiţie, la Ateneul Român, a „Suitei a II-a” de George Enescu (dirijor, compozitorul) (9/22)
* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la apariţia Decretului regal de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi Dem. Dobrescu, ministrul de justiţie. La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă) (9/22)
* Radio România Cultural aniversează 52 de ani de difuzare a emisiunii Revista Literară Radio. Emisiune literară fanion a radioului public, Revista Literară Radio a fost iniţiată de scriitorul Vasile Voiculescu în 1929. Suspendată apoi vreme de peste trei decenii, emisiunea a fost reluată în 9 aprilie 1966 şi difuzată săptămânal
* Cu 44 de ani în urmă (1974) a fost inaugurat stadionul de fotbal „Steaua” din Bucureşti, cu ocazia meciului amical cu echipa OFK Belgrad (scor 2 – 2). Este stadionul unde au fost obținute cele mai mari performanțe ale fotbalului românesc, fosta câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Steaua București, cât și naționala României disputând aici majoritatea meciurilor. Primul meci jucat de echipa națională pe Ghencea a fost pe 23 martie 1977 împotriva Turciei (scor 4-0), în cadrul unui meci contând pentru Cupa Balcanică
* Acum 27 de ani (1991), Republica Georgia (denumită uneori și Gruzia) îşi proclama independenţa de stat. Georgia şi-a proclamat prima dată independenţa la 26 mai 1918. Statul a avut o existenţă efemeră, fiind ocupat de Armata Roşie în martie 1921 şi încorporat ca republică unională în URSS un an mai târziu. Georgia şi-a redobândit independenţa la 9 aprilie 1991, în contextul destrămării URSS. Primii ani de independenţă au fost marcaţi de conflictele declanşate în regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, confruntările armate încheindu-se prin armistiţiile din 1992 şi, respectiv, 1994. Acordurile nu au condus însă şi la reglementarea celor două conflicte, ci la „îngheţarea” acestora
* Cu 11 ani în urmă (2007) începea să emită Antena 2 (actualmente Antena Stars), al patrulea post de televiziune al grupului Intact Media
Aniversări – Comemorări
– Sfintele Paşti (ziua a doua) (Calendarul Creştin-Ortodox 2018; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică 2018)
– Buna-Vestire (Calendarul Romano-Catolic 2018)
– Mereloţ – Pomenirea morţilor – Sfinţirea Mormintelor (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)
– 1654: A murit Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (septembrie 1632-aprilie 1654); a consolidat politic şi economic ţara, a tipărit primele legiuiri, a asigurat o mare înflorire culturală şi artistică; a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocşi români (n. ~ 1580)
– 1803: A murit Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787; a iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania; colecţionar de artă; palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă (n. 1721) – 215 ani
– 1882: S-a născut basul George Niculescu-Basu (m. 1964)
– 1916: S-a născut Cornelia Bodea, istoric; specialistă în istoria modernă a României şi istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2010). NOTĂ: Unele surse (http://www.miscarea-aradeana.ro/tag/academician-cornelia-bodea, http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2007/03.pdf) menţionează ca dată a naşterii 8 aprilie 1916
– 1924: S-a născut Francisc Munteanu, scriitor, scenarist şi regizor de film (m. 1993)
– 1930: S-a născut mezzosoprana Martha Kessler (m. 2000)
– 1931: S-a născut compozitoarea Myriam Marbé; după 1990 s-a stabilit în Olanda; considerată una dintre cele mai valoroase compozitoare internaţionale de muzică contemporană (m. 1997)
– 1931: A murit prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (n. 1866)
– 1939: S-a născut actriţa de teatru şi film Anda Caropol
– 1941: S-a născut (la Timişoara) sculptorul şi scriitorul Ingo Glass, stabilit la München, Germania
– 1941: S-a născut Gheorghe Săsărman, dramaturg, nuvelist, romancier, jurnalist şi arhitect, stabilit, din 1983, în Germania
– 1947: S-a născut Horia Alexandrescu, jurnalist, publicist şi moderator TV; director-fondator al cotidianului „Independent” (2005), Cronica Română (1993-2001), „Curierul naţional” (1990-1993)
– 1948: S-a născut pictorul şi profesorul Ioan Sbârciu; de numele lui se leagă fenomenul numit „Şcoala de pictură de la Cluj” – 70 de ani
– 1961: A murit Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător, cunoscut mai ales pentru piesa scrisă în 1929, “Gaiţele” (n. 1888)
– 1962: S-a născut fostul fotbalist Mircea Rednic, actualmente antrenor al echipei belgiene Royal Excel Mouscron
– 1964: A murit Mihu Dragomir (pseudonimul lui Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (n. 1919)
– 2011: A murit Anton Groman, jucător de rugby, antrenor, publicist şi comentator (considerat mult timp „vocea de aur” a rugbyului românesc), mulţi ani colaborator al Secţiei Sport a Radioului Naţional (n. 1926)
– 2014: A murit Î.P.S. Gherasim Cristea (prenumele la naştere: Gheorghe), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (din septembrie 1984) (n. 1914)
– 2015: A murit Constantin Drăghici, interpret de muzică uşoară, compozitor şi orchestrator (n. 1932)
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– 1553: A murit François Rabelais, scriitor renascentist, călugăr şi medic francez; una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii (n. ~1494) – 465 de ani
– 1626: A murit Francis Bacon, om politic şi filosof englez (n. 1561)
– 1754: A murit filosoful german Christian von Wolff, reprezentant al idealismului (n. 1679)
– 1821: S-a născut poetul francez Charles Baudelaire; este considerat poetul care a revoluţionat întreaga lirică franceză şi europeană prin originalitatea volumului său controversat „Les Fleurs du Mal” („Florile răului”) (m. 1867)
– 1830: S-a născut fotograful britanic Eadweard Muybridge; este primul fotograf care a folosit mai multe aparate fotografice pentru a capta imagini pe care apoi le reunea într-un film. Mai mult, Muybridge s-a folosit de zoopraxiscop pentru a proiecta imagini dinamice înainte de introducerea benzii de celuloid. Experimentul realizat de Eadweard J. Muybridge, pe data de 11 iunie 1878, a pus bazele apariţiei unei noi forme de comunicare vizuală. Folosind 12 aparate de fotografiat aşezate în linie pe un hipodrom şi declanşându-le în momentul trecerii calului prin dreptul lor, imaginile obţinute au fost proiectate în succesiunea iniţială, cu o viteză mare, dând iluzia mişcării continue a animalului. Momentul a marcat naşterea cinematografiei (m. 1904)
– 1846: S-a născut compozitorul italian Francesco Paolo Tosti (m. 1916)
– 1855: S-a născut Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (m. 1907)
– 1889: A murit chimistul francez Michel-Eugène Chevreul (n. 1786)
– 1898: S-a născut Paul Robeson, cântăreţ (bas) afro-american; actor de teatru şi film (m. 1976) – 120 de ani
– 1905: S-a născut politicianul american William Fullbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (m. 1995)
– 1906: S-a născut Antal Dorati, dirijor şi compozitor american de origine ungară (m. 1988)
– 1908: S-a născut Victor Vasarely, pictor, grafician şi sculptor francez de origine maghiară, reprezentant al artei cinetice (m. 1997) – 110 ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1906
– 1912: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Lev Kopelev, scriitor disident rus (m. 1997, la Köln; urna a fost înhumată la Moscova, la 18.VII.1997)
– 1919: S-a născut inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (m. 1995)
– 1926: S-a născut publicistul american Hugh Hefner, fondator şi director de creaţie al Playboy Enterprises în anul 1953 (m. 2017)
– 1932: S-a născut Ágnes Ágai, scriitoare, poetă, traducătoare maghiară
– 1932: S-a născut dirijorul elveţian Armin Jordan (m. 2006)
– 1932: S-a născut chitaristul american Carl Perkins, pionier al muzicii rockabilly (unul dintre primele stiluri de muzică rock ‘n’ roll ce a apărut la începutul anilor 1950 în Statele Unite, o combinaţie între muzica cântată de negrii şi muzica country, respectiv stilul blues şi ritmul country) (m. 1998)
– 1933: S-a născut actorul francez de film Jean-Paul Belmondo – 85 de ani
– 1933: S-a născut Gian Maria Volontè, actor italian de film (m. 1994) – 85 de ani
– 1934: A murit Oskar von Miller, inginer constructor german, pionier al energiei hidroelectrice, care a rămas cunoscut îndeosebi ca fondator al celui mai mare muzeu tehnico-ştiinţific din lume – „Deutsches Museum” (n. 1855)
– 1954: S-a născut actorul american de film Dennis Quaid
– 1959: A murit Frank Lloyd Wright, promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii; considerat cel mai important arhitect american al secolului al XX-lea (n. 1867)
– 1998: A murit Mihail Grecu, artist plastic din Republica Moldova; a fondat modernismul plastic basarabean şi a contribuit la formarea Şcolii Naţionale de Pictură (n. 1916) – 20 de ani
– 2011: A murit regizorul de film american Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai erei moderne, conform „Encyclopedia of Hollywood” (n. 1924)
– 2013: A murit Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (n. 1921) – 5 ani
Sursa: RADOR