Ascultă Radio România Constanța Live

Ioana Matei, tânăra care culege esența meleagurilor dobrogene și o dă mai departe sub formă de săpun bio

Ioana Matei, tânăra care culege esența meleagurilor dobrogene și o dă mai departe sub formă de săpun bio

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 aprilie 2018, 13:35

Punerea în practică a pasiunii pentru produsele naturale, ecologice și stilul de viață sănătos au determinat-o pe tânăra Ioana Matei să dezvolte împreună cu familia, din fonduri proprii, un atelier de săpunuri naturale, tradiționale.

A studiat ecologia şi protecţia mediului și a urmat un masterat pe valorificarea principiilor bioactive din plante indigene și astfel a realizat și săpunurile cu ingredientele naturale din Ghindărești, pe care le-a descoperit în vizitele pe care le făcea în copilărie la bunici.

Ceea ce a început ca o joacă, s-a dovedit a fi calea spre realizarea unui atelier de producție de săpunuri și cosmetice naturale în regim manufacturier, iar notificarea produselor pentru punerea lor pe piață se face direct la Comisia Europeană.

Pentru a păstra proprietățile ingredientelor, săpunurile se prepară la rece, la temperaturi mai mici de 40 de grade.

Am început să experimentez, mai întâi cu preparate simple, balsamuri, creme, unguente, am devenit din ce în ce mai interesată de proprietățile ingredientelor naturale. Pe parcurs am descoperit și lumea săpunului natural, iar după ce am definitivat primele rețete, atunci am început să mă gândesc  mai mult la includerea ingredientelor locale în produse“, explică Ioana, antreprenor și producător de săpun bio.

Cele mai la îndemână ingrediente naturale pe care le avea la Ghindărești erau mierea, polen, propolis, ceară de albine, lapte de capră proaspăt, mușetel, castraveți sau morcovi. Realizarea rețetelor nu este chiar ușoară, mai spune Ioana. Este necesar de fiecare dată un calcul foarte atent.

„Cantitatea respectivă de sodă se dizolvă în apă, în lapte sau în suc de fructe, adăugăm apoi uleiurile esențiale, plantele, florile, argilele și alte adaosuri care personifică săpunul. (…) De exemplu uleiul de cătină este portocaliu intens și colorează săpunul în același fel, sucul de castravete colorează săpunul în verde pal, pudra de grâu verde colorează săpunul într-un verde intens. Sunt destul de multe opțiuni pentru colorarea naturală a săpunului“, afirmă Ioana Matei.

Toate ingredientele sunt analizate corespunzător și testate dermatologic.

O sursă de inspirație pentru Ioana a fost și cadrul natural din comuna Ghindărești. „M-a inspirat copilăria mea petrecută acolo, pe malul Dunării, fiind în natură și observând plante, flori, arome, culori naturale, mi-au creat o predispoziție și o dragoste pentru domeniul acesta“, a mai mărturisit Ioana.

Tânăra spune că a experimentat foarte mult și cu formele pe care le dă săpunurilor sale până când să ajungă la forma și grosimea perfecte ale produselor. Cel mai practic, spune Ioana, este ca săpunul să aibă forma clasică, dreptunghiulară.

„Într-adevăr, sunt săpunuri drăguțe, cu tot felul de forme, iepurași, floricele, dar nu sunt foarte practice de utilizat deoarece au tot felul de colțuri și rotunjimi. Noi ne axăm foarte mult pe aspectul practic al săpunului. La fel ca și în cazul coloranților, nu folosim arome sintetice, doar uleiuri esențiale naturale de lavandă, scorțișoară, portocală“, explică Ioana.

Redactor: Carmen SECUIU


 

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:41

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor

Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor, în cadrul unei acțiuni organizate de asociațiile Constanța Restart...

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:59

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor

Salvatorii constănțeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită, dar plină de emoție, în acest weekend. De data aceasta, nu...

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:35

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța

În acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța fac escală două nave fluviale de pasageri. Astăzi, 12 aprilie, ajunge în...

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:10

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) față de luna anterioară, conform...

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 09:30

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți

Polițiștii din județul Constanța nu au fost informați, până la această oră, cu privire la reducerea fondurilor pentru carburanții auto,...

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 21:14

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse...

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 19:45

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’

Poliția Română a respins vineri informațiile transmise de un sindicat al polițiștilor, conform cărora autospecialele vor rămâne ‘pe...

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 18:49

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs vineri seară pe strada Baba Novac, lângă sediul CERONAV. Accidentul s-a soldat cu două...

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată