A început perioada de prohibiție a pescuitului în apele naturale de pe teritoriul României
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 aprilie 2018, 11:21
De astăzi până pe data de 5 iunie inclusiv, pescuitul este interzis pe tot teritoriul României, în apele naturale.
Sunt doar câteva excepţii de la această perioadă de prohibiţie a pescuitului ce privesc zone de frontieră şi, desigur, amenajările piscicole sau heleşteele private.
Cu mai multe amănunte de la Tulcea, Irinel Călin: „Măsura prohibiției pescuitului este valabilă pe o durată de 60 de zile în perioada 7 aprilie – 5 iunie inclusiv; prin excepție, în apele care constituie frontiere de stat inclusiv golful Musura, prohibiția se instituie numai pe o durată de 45 de zile, în perioada 7 aprilie – 22 mai inclusiv, în timp ce în zona frontierei de stat cu Ucraina prohibiția va începe mai târziu, respectiv pe 22 aprilie și se va încheia după data de 5 iunie. Ordinul de prohibiție stabilește în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării și unele zone de refacere biologică și, de asemenea, instituie o protecție specială pentru specia știucă în fața pescarilor sportivi recreativ-sportivi care nu vor mai putea păstra capturile. Tot de astăzi intră în vigoare și prohibiția la scrumbie pe sectorul de Dunăre și brațele sale la Marea Neagră și până la Ceatal – Chilia, însă numai pentru zece zile“.