Calendarul zilei – 5 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 5 aprilie 2018, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile Permanente
– Academie
* Academia Română, prin Divizia de Istoria Științei a Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (DIS/CRIFST), organizează, în perioada ianuarie-noiembrie, în colaborare cu Universitatea din București, seria de conferințe „Istoria matematicii şi a informaticii în România”. Evenimentele sunt organizate în colaborare cu Grupul de Cercetări Interdisciplinare (GCI) al Diviziei de Logică, Metodologie și Filosofia Științei (DLMFS) din CRIFST. Programul zilei:
- ora 15:00 – Conf. Dr. Cătălin Ioniță – Grupul de Cercetări Interdisciplinare, CRIFST, susţine prelegerea cu tema „Cu Solomon Marcus, de la lingvistica matematică la lingvistica computațională” – în Sala de Consiliu a Academiei Române
– Cultură
* Concert al formaţiei Proconsul, în cadrul căruia îşi va lansa noul album „Best Of” – Volumul 2 alături de o serie de invitaţi speciali: Relu Zuralia, Edward Sanda, Francisca , UDDI şi Georgiana – ora 21:30, la Hard Rock Cafe din parcul Herăstrău, Soseaua Kiseleff, nr. 32. Eveniment organizat de BestMusic Live Concerts
* Helsinki, Finlanda: ICR Stockholm sprijină participarea artistei române Simona Deaconescu la Festivalul Loikka Dance Film Festival, desfăşurat în perioada 5-8 aprilie. Coregrafa română va susţine o prelegere în data de 6 aprilie, în cadrul sesiunii de conferinţe „Future Screens of Dance Conference”, pe tema filmului de dans în cultura română. Prelegerea acesteia, „Empowering Romanian Contemporary Dance With Romanian New Cinema”, va prezenta dezvoltarea în paralel a cinematografiei şi a dansului contemporan din România, cu focus pe perioada cuprinsă între 2005 şi prezent
* Istanbul: ICR Istanbul participă pentru prima dată la cea de-a II-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie Offline Istanbul ce se va desfășura în perioada 5-8 aprilie. România va fi reprezentată de poeta Tara Skurtu. Evenimentul este organizat de Çevrimdışı İstanbul Dergisi/ Revista Offline Istanbul.Țara invitată de onoare a ediţiei de anul acesta a festivalului este Regatul Ţărilor de Jos. Pe lângă cei patru poeți olandezi prezenţi, se vor alătura şi alţi poeţi din Germania, India, Islanda, Suedia, Belgia și Croația. Parteneri ai evenimentului sunt: Consulatul General al Olandei la Istanbul, Institutul Goethe din Istanbul, Fondul pentru literatură flamandă, Centrul Literar Irlandez, Uniunea Scriitorilor Croați, Consiliul Suedez pentru Artă
- Programul debutează astăzi, de la ora 17:00, cu un panel având ca temă „Poezia: Perpetuum Mobile”. În zilele următoare sunt prevăzute lecturi publice la Universitatea Yeditepe, la Universitatea Bilgi, la DAM Cultural Center Istanbul
– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie
* Acum 144 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy
* În urmă cu 108 ani (1910) a avut loc, la Sibiu, Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român, în cadru căreia a fost analizată situaţia politică, economică şi socială a românilor din Transilvania (5/18)
* Cu 101 ani în urmă (1917) o delegaţie de români transilvăneni (formată din dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Ligii Culturale, ofiţerul [r.] Vasile Stoica şi preotul Ion Moţa, directorul ziarului „Libertatea” din Orăştie) a plecat la Washington (unde a ajuns la data de 29 iunie) pentru a face cunoscută opiniei publice şi guvernului american poziţia politică şi militară a României şi, totodată, revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria. Imediat după sosirea în SUA, Vasile Stoica a adresat secretarului Departamentului de Stat, Robert Lansing, o informare asupra luptei românilor pentru unitate naţională (5/18)
* Acum 89 de ani (1929) era adoptată Legea asupra contractelor de muncă prin care sunt stabilite principii pe care şi astăzi le avem în vedere, printre care: “încheierea valabilă” a contractului era condiţionată de “respectarea regulamentului de muncă”, dar şi de anumite dispoziţii care restabileau echilibrul, dintre părţi, reducând diferenţa de poziţie pe care se situau părţile
* Acum 86 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale
* Se împlinesc 45 de ani (1973) de la prima operaţie pe cord deschis din România, la Clinica chirurgicală din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa
* Într-o zi de 5 aprilie, acum 39 de ani (1979), a fost inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001
* Acum 12 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România
Aniversări – Comemorări
– Sfânta şi Marea Joi (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)
– „Ziua Automobilistului”; la 5/18.IV.1904 se constituie, la Bucureşti, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, Asociaţia „Automobil Club Român” (ACR). Clubul a pus, imediat după creare, bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile. În aprilie 1967 Clubul se reorganizează sub denumirea actuală, Automobil Clubul Român. ACR se înscrie în analele mondiale printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. ACR este membru al Federaţiei Internaţionale a Automobiliştilor (din 1993) şi al Consiliului Mondial de Turism şi Automobilism
– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851
– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)
– 1884, 5/18: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)
– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981). NOTĂ: Site-ul http://melidonium.com/2012/04/05/jean-bobescu-1890-1981-in-memoriam/ menţionează ca dată a naşterii 5 august 1890
– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894
– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (Iordache Luca Ştefan) (m. 1968)
– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)
– 1927: S-a născut Georgina Viorica Rogoz, prozatoare, autoare de piese pentru teatrul de păpuşi şi traducătoare; stabilită din anul 1985 în Germania; soţia scriitorului Adrian Rogoz (1921-1996)
– 1928: S-a născut regizorul şi scriitorul Mircea Săucan; stabilit din 1987 în Israel (m. 2003) – 90 de ani
– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007) – 90 de ani
– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)
– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012) – 85 de ani
– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)
– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal – 80 de ani
– 1942: S-a născut inginerul Dan Dascălu; cercetări în domeniul microelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); cercetări în domeniul nanotehnologiei; membru titular al Academiei Române din 1993
– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881) – 75 de ani
– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010) – 75 de ani
– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000) – 75 de ani
– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion
– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946
– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film („Undeva la Palilula”, programat să ajungă pe ecrane în 2011). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 aprilie, menţionând că data de 5 aprilie ar fi ziua în care „a fost trecut în acte”
– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)
– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)
– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor
– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890)
– 1975: S-a născut actorul Alexandru Papadopol
– 1992: A murit juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1926). NOTĂ: Unele surse (http://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi) menţionează ca dată a morţii 6 aprilie 1992
– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)
– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)
– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)
– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variete-ului de televiziune din România (n. 1944)
– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Singapore: Cea de-a 22-a reuniune a miniștrilor de finanțe din cadrul ASEAN (Asociația națiunilor din sud-estul Asiei) (5 – 6 apr.)
Aniversări – Comemorări
– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679) – 430 de ani
– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)
– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)
– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)
– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)
– 1837: S-a născut Algernon Charles Swinburne, poet şi critic literar englez (m. 1909)
– 1869: S-a născut compozitorul francez Albert Roussel (m. 1937)
– 1883: S-a născut actorul de film american de origine canadiană Walter Huston; a excelat în roluri de compoziţie (m. 1950) – 135 de ani. NOTĂ: Site-ul Enciclopediei britanice, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/277615/Walter-Huston, menţionează ca dată a naşterii 6 aprilie 1884
– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)
– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)
– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967)
– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989) – 110 ani
– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989) – 110 ani
– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)
– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925
– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)
– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)
– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, pictor şi regizor de film belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)
– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson
– 1934: S-a născut Roman Herzog, primul preşedinte ales al Germaniei reunificate, după 1989 (m. 2017)
– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (n. 1861)
– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA
– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)
– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)
– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)
– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)
– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1976 (n. 1915)
– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923) – 10 ani. NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924
– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2009 (n. 1925)
– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)
– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)
– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)
– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924)
Sursa: RADOR