Ghișeele SPIT sunt deschise mâine!
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 martie 2018, 13:01
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța aduce la cunoștința constănțenilor că sâmbătă, 31.03.2018, ghișeele tuturor agențiilor fiscale vor fi deschise pentru încasarea obligațiilor fiscale locale între orele 08:30-16:30.
Măsurile organizatorice au drept scop facilitarea achitării integrale a sumelor datorate până la termenul scadent din 02.04.2018, dată până la care persoanele fizice beneficiază de bonificație de 10%, iar persoanele juridice de 5% din cuantumul impozitului pe clădiri, teren, respectiv mijloace de transport.