FOTO: Restricții de tonaj și viteză în județul Constanța din cauza riscului de inundații
Publicat de Arantxa Catană, 28 martie 2018, 14:53
Ca urmare a creșterii debitului Dunării pe zona județului Constanța, din cauza topirii zăpezilor, există riscul de inundare a zonei situată între localitățile Rasova – Vlahii, fapt pentru care Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, în calitate de administrator al drumurilor județene, solicită reprezentanților Serviciului Rutier Constanța instituirea de restricții de tonaj la 7,5 tone și viteza de 30 km/h pe drumul județean DJ223 pe sectoarele Hanul Morilor – Cernavodă și Cernavodă – Ion Corvin, începând de miercuri – 28 martie, ora 15.00.
Potrivit reprezentanților RAJDP Constanța, diferența între linia roșie a drumului și cota dunării este de 80-90 centimeti.