Măsuri de prohibiţie în Delta Dunării pentru pescuit la scrumbie şi ştiucă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 26 martie 2018, 22:37
Scrumbia care altădată ajungea pe Dunăre până la Giurgiu, astăzi, nu mai ajunge nici la Galați.
De aceea, se instituie măsuri de protecție prin prohibiția pescuitului la scrumbie, odată cu prohibiția generală a pescutului, în habitatele piscicole naturale, care va începe pe 7 aprilie, pentru o perioadă de 60 de zile și care sunt conform Ordinului privind prohibiția pescuitului în scop comercial, familial și recreativ al scrumbiei de Dunăre, stabilite pe aceleași sectoare, începând de la km zero, de la Marea Neagră de-a lungul Dunării.
Stocul de scrumbie este pe an ce trece mai mic, din cauza factorilor de mediu, biologici, climatici sau a pescuitului negestionat rațional. În același scop și pescuitul recreativ-sportiv la știucă, în mod special, pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor anul acesta.
„Există aglomerări de interese la kilometrul 0 – 40, pe braţul Sfântu Gheorghe, unde era fluxul cel mai important de scrumbie. Este greu să dai afară din prima zonă, cea mai productivă, sute de pescari de la mai multe asociaţii versus asociaţia din Sfântu Gheorghe care are mai puţini pescari tradiţionali de scrumbie. Mai mult de jumătate din banii pe care ei îi fac din acţiunile de pescuit vin din scrumbie, mai ales că li s-a interzis pescuitul la sturion de ani de zile“, a explicat guvernatorul Deltei Dunării, Mălin Muşetescu, pentru postul nostru de radio.
Şeful ARBDD susţine că pescuitul familial se desfăşoară în limitele normale, însemnând trei kilograme de scumbie pe zi pentru consumul familiei. „Noi încercăm să limităm acţiunile de braconaj, suprapescuitul, abuzurile din partea pescarilor comerciali, care poate au mai multe plase decât prevede legea sau mai mai lungi“, a completat Muşetescu.
În ceea ce priveşte conceptul „prinde şi eliberează“, la scrumbie, Mălin Muşetescu a subliniat că această specie de peşte nu face parte din cele destinate pescuitului sportiv – recreativ. El a mai explicat şi că scrumbia nu se prinde de regulă cu undiţa, ci numai cu plase speciale, semnalizate prin flotoare. Scrumbia este un peşte marin care apare în Dunăre numai în migraţie, a mai spus guvernatorul Deltei Dunării.
„Catch and release“ – ca măsură de protecţie a ştiucii din Delta Dunării
„Conceptul «catch and release» în Delta Dunării se aplică anul acesta numai la ştiucă. O măsură de restricţie temporară. La anul va fi altă specie, probabil să fie somnul sau şalăul. Încercăm în fiecare an să mai eliminăm din impact. Vorbim de pescuit la ştiucă, este pescuit cu năluci artificiale, este un pescuit mai dinamic şi este un argument pentru turism, în general“, a punctat Muşetescu.
În prezent, până intră în vigoare ordinul de prohibiţie generală, „cine vrea să meargă în Delta Dunării ca turist şi să mănânce peşte pe care îl prinde el, poate face acest lucru în limita celor 5 kg, cu crap, cu somn, cu şalău, cu biban, roşioară, caras, numai ştiucă este în zona aceasta de eliberare. Nu poţi niciun exemplar“, a mai subliniat Mălin Muşetescu.
Astfel, turiştii care ajung în Deltă, chiar şi pentru pescuit, pot mânca ştiucă numai în restaurante şi pensiuni, un mod bun de altfel de a susţine comunitatea locală.