TULCEA: Peste 200 de persoane au fost angajate în primele 2 luni ale anului prin intermediul AJOFM
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 martie 2018, 12:31
Peste 200 de persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, în primele 2 luni ale anului 2018
Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, in primele doua luni ale anului 2018 au fost încadrate 211 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate în perioada menţionată, 77 au peste 45 de ani, 56 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 41 au între 25 şi 35 de ani, iar 37 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 23 tineri NEET).
Cele mai multe persoane încadrate sunt femei (112), numărul bărbaţilor fiind de 99.
În funcţie de rezidenţă, cei mai mulţi angajaţi în perioada de referinţă, 124, provin din mediul urban, iar 87 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii profesionale (87), liceale (74), gimnaziale (30), 8 fiind cu studii universitare.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
În această perioadă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 766 persoane.