Ascultă Radio România Constanța Live

Marile reuşite, premiate la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018

Marile reuşite, premiate la Gala Premiilor Radio România Cultural 2018

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 martie 2018, 09:20

Luni, 19 martie, în eleganta sală a Teatrului Odeon, Radio România a premiat excelenţa în cultură, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Premiilor Radio România Cultural.

Prezentat de Daniela Ivanov şi Radu Croitoru, realizatori la Radio România Cultural, show-ul, care a avut loc sub sloganul Cultura ne dă speranţă!, a avut multe momente inedite, dar şi emoţionante, precum cel în care publicul din sală a ascultat un mesaj transmis de actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, laureată a premiului Radio România 90, în timp ce pe un ecran circular au rulat fotografii puţin cunoscute ale domniei sale.

Spectacolul a fost urmărit de ascultătorii Radio România Cultural în direct on air, dar şi online pe www.radioromaniacultural.ro şi pe pagina de Facebook a postului.

Seara s-a încheiat cu un concert al trupei byron.

Premiile pe secţiuni:

Premiul pentru Poezie a ajuns la Dan Coman, pentru volumul de poezie Insectarul Coman, apărut la Editura Charmides.

Premiul pentru Proză i-a fost înmânat lui Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru romanul Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut la Editura Polirom.

Premiul pentru Teatru i-a revenit lui Lucian Vărşăndan, pentru excelenţa managementului vizionar şi coerenţa strategiei artistice a Teatrului German de Stat din Timişoara.

Premiul pentru Film i-a fost înmânat regizorului Daniel Sandu, pentru producţia Un pas în urma serafimilor.

Premiul pentru Arte vizuale i-a fost decernat lui Gheorghe Rasovszky, pentru expoziţia retrospectivă aNORMAL, deschisă la MNAC în noiembrie 2017.

Premiul pentru Ştiinţe a ajuns la echipa revistei Ştiinţă & Tehnică pentru Marea Expediţie Americană, cea mai importantă expediţie din istoria de peste 70 de ani a revistei Ştiinţă & Tehnică, un proiect multimedia unic în presa românească, desfăşurat între 14 şi 31 august 2017, prin care trei echipe ale revistei s-au dus în Statele Unite şi au stat de vorbă cu cercetători şi profesori români din Statele Unite ale Americii, cu specialiştii NASA despre cucerirea planetei Marte cu echipaj uman şi au transmis LIVE cel mai spectaculos fenomen astronomic al anului 2017, Marea Eclipsă Americană.

Premiul pentru Muzică a revenit pianistei Dana Ciocârlie, care a lansat Integrala pieselor pentru pian solo de Robert Schumann. Este o premieră în istoria înregistrărilor din întreaga lume – o integrală live, alcătuită din 13 CD-uri înregistrate într-o serie de concerte şi recitaluri susţinute pe parcursul a cinci ani.

Premiul pentru Educaţie a fost obţinut de Asociaţia Astronomică Pluto, pentru Muzeul Iluziilor, un muzeu naţional itinerant creat între magie, ştiinţă şi educaţie. Conceptul este unul unic în România şi are un caracter interactiv – vizitatorii pot înţelege cum funcţionează iluziile datorită explicaţiilor oferite de ghizi. Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff şi un theremin, instrumentul muzical la care poţi cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi aşteaptă pe vizitatori.

Premiul pentru Implicare civică a ajuns la Melania Medeleanu şi Vlad Voiculescu, pentru proiectul MagicHOME, pentru faptul că, dincolo de un acasă departe de casă pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, au pus bazele construirii unui ”împreună” fundamentat de o coeziune socială şi umană fără precedent în România contemporană.

Au fost acordate şi trei premii speciale:

Premiul Centenar a ajuns la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Premiul Excelenţa în Cultură a mers la Filarmonica George Enescu.

Premiul Radio România 90 i-a fost acordat acordat actriţei Tamara Buciuceanu-Botez.

A XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural este un eveniment produs de Radio România Cultural, în parteneriat cu Teatrul Odeon şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Înregistrarea evenimentului va fi difuzată de TVR 3, coproducătorul galei, sâmbătă, 24 martie, de la ora 12:00.

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale – contestată
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 10:07

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale – contestată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale – contestată
Un accident a avut loc pe podul de la Medgidia. O persoană este încarcerată
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 22:07

Un accident a avut loc pe podul de la Medgidia. O persoană este încarcerată

ISU Dobrogea intervine în cazul unui accident produs pe podul de la Medgidia. Din primele informații, ar fi vorba de două mașini implicate în...

Un accident a avut loc pe podul de la Medgidia. O persoană este încarcerată
bec, curent, lumina - foto - unsplash
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 21:16

Constanța, 2 Mai și Corbu, printre localitățile afectate de întreruperile de curent

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Constanța, 2 Mai și Corbu, printre localitățile afectate de întreruperile de curent
Prezidențiale2025/ BEC – reacție după decizia Curții de Apel Ploiești: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 20:46

Prezidențiale2025/ BEC – reacție după decizia Curții de Apel Ploiești: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor...

Prezidențiale2025/ BEC – reacție după decizia Curții de Apel Ploiești: Activitatea tuturor birourilor electorale continuă
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 20:45

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 19:08

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”

Biserica Romano – Catolică Sf. Pius din Pietrelcina „Padre Pio” este un lăcaș de cult ce va împlini anul acesta în iunie, 15 ani de...

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:46

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară

La Medgidia, consilierii locali au adoptat în ședință ordinară indexarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026. Un alt proiect aflat...

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:29

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu

Astăzi, 24 aprilie, asupra inculpatului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, transmite IPJ Tulcea. În cursul zilei de...

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu