Ascultă Radio România Constanța Live

Irlandezii din toată lumea celebrează Ziua Sfântului Patrick

Irlandezii din toată lumea celebrează Ziua Sfântului Patrick

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 17 martie 2018, 10:20

Motiv de petrecere pentru irlandezii răspândiţi în lumea întreagă. Este Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei, cel considerat că a adus creştinismul în această ţară, în secolul al 5-lea. Ziua Sfântului Patrick a devenit ziua naţională a Republicii Irlanda, în 1903. Manifestările organizate astăzi în lume au elemente comune, simboluri care definesc spiritul irlandez: trifoiul, crucea celtică, spiriduşul şi culoarea verde. Toţi irlandezii poartă în această zi haine verzi, dar şi accesorii în aceeaşi culoare.

Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei, este sărbătorit, în fiecare an la 17 martie. Cele mai importante festivităţi au loc în Irlanda, la Dublin, dar şi în întreaga lume, acolo unde există comunităţi ale irlandezilor, care au adus cu ei tradiţiile specifice acestei sărbători.

În Irlanda, Ziua Sfântului Patrick a început să fie marcată prin secolele IX-X, prin procesiuni, dar a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit ziua naţională a Republicii Irlanda, iar în noiembrie 1995, guvernul Irlandei a fost iniţiatorul Festivalului Sfântului Patrick care are loc, în fiecare an, la Dublin, potrivit www.stpatricksfestival.ie. Prima ediţie a acestui festival a avut loc la 17 martie 1996 şi a durat doar o zi. Festivalul a crescut în timp, astăzi, el desfăşurându-se de-a lungul a patru sau cinci zile, fiind organizate, pe străzile Dublinului, cele mai spectaculoase parade şi petreceri.


Festivalul Sfântului Patrick de la Dublin are loc în perioada 15-19 martie. Pe tot parcursul festivalului, cele mai importante clădiri din Dublin sunt luminate în culoarea verde.

În 2018, Festivalul Sfântului Patrick de la Dublin are loc în perioada 15-19 martie. Parada Festivalului are loc la data de 17 martie şi cuprinde care alegorice având ca sursă de inspiraţie frumoasele legende irlandeze, costume tradiţionale irlandeze, formaţii de cimpoieri şi toboşari, dansatori irlandezi. Nu lipsesc faimosul trifoi şi culoarea verde. În cadrul festivalului mai au loc şi alte manifestări, precum spectacole de teatru în aer liber, ateliere de lucru pentru copii, concerte de muzică, tururi şi prezentări istorice. Totodată, pe tot parcursul festivalului, cele mai importante clădiri din Dublin sunt luminate în culoarea verde.

În cadrul festivalului, cu scopul de întări şi mai mult legătura culturală puternică ce există între Republica Irlanda şi diaspora, are loc prezentarea unei colecţii de artă ce redă anii foametei şi care ajunge pentru prima dată pe pământ irlandez. Colecţia a fost realizată de Muzeul ”Marea Foamete din Irlanda” din cadrul Universităţii Quinnipiac, Hamden, Connecticut, SUA, este unică în lume şi constituie o legătură directă cu trecutul pentru cei aproximativ 6,5 milioane de irlandezi şi 40 de milioane de americani de origine irlandeză. Marea Foamete a avut un impact semnificativ asupra istoriei Irlandei, a pământului, politicii, culturii, asupra caracterelor oamenilor şi a relaţiilor interumane aminteşte sursa amintită mai sus.

Lucrările din cadrul expoziţiei ”Coming Home: Art and the Great Hung” sunt expuse la Dublin Castle, West Cork Arts Centre din Skibbereen şi la Cultúrlann Uí Chanáin din Derry până la data de 30 iunie 2018.


Cine a fost Sf. Patrick, cel mai iubit sfânt din Irlanda?

 

Născut în anul 385 d.Hr. în Britania, Sf. Patrick a fost răpit şi dus în Irlanda, în jurul vârstei de 16 ani. După şase ani a reuşit să fugă în locurile natale. A fost timp de mai mulţi ani ucenicul episcopului Gherman din Auxerre, care l-a hirotonist diacon, preot şi episcop. În 432 a plecat din nou în Irlanda, unde până la moartea sa la 17 martie 461 (unele surse arată anii 480 sau 492 d.Hr.), şi-a continuat viaţa clericală convertindu-i pe irlandezi la creştinism şi întemeind o episcopie. Sfântul Patrick a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi, prin cele trei frunze unite într-o singură tulpină explicând conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane, se menţionează pe www.calendar-ortodox.ro.

În Statele Unite ale Americii, prima manifestare prilejuită de Ziua Sfântului Patrick a fost organizată de Societatea caritabilă irlandeză din Boston, la 17 martie 1737. În New York, prima celebrare a sfântului a avut loc în 1756, la taverna ”Crown and Thistle”, iar prima paradă a avut loc la 17 martie 1762, potrivit www.theholidayspot.com. Parada a fost organizată de către soldaţii irlandezi care activau în colonii. O creştere semnificativă a numărului imigranţilor irlandezi a avut loc în SUA, mai ales după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, când mana a lovit în câteva rânduri culturile de cartofi, care a dus la decesul a peste un milion de oameni, iar circa două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Părăsindu-şi ţara natală, irlandezii nu au putut lua cu ei bunuri materiale, ci doar tradiţiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea.

Astăzi, parada de la New York organizată de Ziua Sfântului Patrick este cea mai veche paradă civilă din lume şi cea mai mare din Statele Unite. De asemenea, oraşele americane Boston, Philadelphia şi Savannah sărbătoresc această zi cu parade care implică între 10.000 şi 20.000 de participanţi fiecare. Oraşul Chicago are propria lui tradiţie în ceea ce priveşte această sărbătoare, alături de binecunoscuta paradă. În fiecare an, începând din 1962, apa râului Chicago este colorată în verde.

În România, până în 2008, sărbătorirea Ziua Sfântului Patrick s-a rezumat doar la câteva evenimente. În 2008, Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză în colaborare cu Primăria Sectorului 1 a organizat o manifestare de amploare, care a inclus concerte şi spectacole de dans irlandez, iar apa fântânii din Piaţa Universităţii a fost colorată în verde. În 2013, în perioada 15-19 martie a avut loc la Bucureşti, cel mai mare festival din România dedicat Sfântului Patrick şi a fost organizat de Ambasada Irlandei. Festivalul a cuprins concerte de muzică irlandeză, o paradă cu care alegorice, reprezentaţii de dans specific irlandez, baluri şi recepţii oficiale.

Toate manifestările din întreaga lume prilejuite de Ziua Sfântului Patrick sunt unice, însă au elemente comune, simboluri care definesc însuşi spiritul irlandez: trifoiul (asociat cu Sf. Patrick), crucea celtică (ce îmbină tradiţii păgâne şi creştine), spiriduşul (leprechaun), un personaj imprevizibil şi mereu pus pe şotii, şi nu în ultimul rând, culoarea verde. Toţi participanţi poartă haine verzi în această zi, dar şi accesorii în aceeaşi culoare, precum pălării, panglici şi un trifoi prins de haine sau pictat pe faţă. Se pare că trifoiul şi panglicile verzi erau asociate sărbătorii încă din secolul al XVII-lea.

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:59

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot

Poliţia a înregistrat, duminică, 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot, dintre care 126...

MAI: Peste 430 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot
Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 11:32

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă

La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Județul CONSTANȚA: Bărbați cercetați pentru furt de combustibil din trenurile de marfă
TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:53

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol

Asttăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari tulceni în cazul producerii unui accident...

TULCEA: Accident între două autoturisme în apropiere de Agighiol
Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 09:33

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu

După numărarea a 99,93% din procesele-verbale centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă la nivel de ţară, independentul Călin...

Prezidențiale 2024 | Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu și intră în turul doi, alături de independentul Călin Georgescu
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 08:33

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole

Peste 50 de firme furnizoare de echipamente agricole s-au înscris încă din prima zi a programului „Rabla pentru tractoare”, care...

Programul „Rabla pentru tractoare”, etapa înscrierii dealerilor de utilaje agricole
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 07:48

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale. Inițial dat favorit de sondajele la ieșirea...

Independentul Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 06:59

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin

Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,84% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată datele...

Prezidenţiale 2024 | Independentul Călin Georgescu câștigă detașat primul tur de scrutin
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 23:23

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară

Rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 sunt transmise în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, care prezintă numărătoarea...

Prezidențiale 2024 | Rezultate parțiale după numărarea a peste 58% dintre voturile din țară