Constanța, Călărași, București: 22 de percheziții domiciliare la persoane bănuite de șantaj și camătă
Publicat de Arantxa Catană, 15 martie 2018, 19:35
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, împreună cu cei ai Poliției municipiului Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat, joi – 15 martie, 22 de percheziții domiciliare pe raza județelor Constanța, Călărași și municipiul București.
Au fost vizate mai multe persoane suspectate de constituire a unui grup infracțional organizat, precum și de comiterea unor fapte de înșelăciune, șantaj, camătă, influențarea declarațiilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acțiune au fost angrenați și polițiștii Direcției Investigații Criminale, Brigăzii Operațiuni Speciale – Constanța și cei ai Brigăzii Operațiuni Speciale – București, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța, IPJ Tulcea și IPJ Călărași.