Dinamo București și Gaz Metan Mediaș se confruntă astăzi în play-out
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 martie 2018, 08:01
Ieri în faza play-out din Liga I la fotbal s-a disputat meciul FC Voluntari-ACS Poli Timișoara, câştigat de gazde cu 1-0 (marcator Florin Cernat, în minutul 90+4 din penalty).
Deseară de la ora 20.45 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look TV) Dinamo Bucureşti va întâlni formația Gaz Metan Mediaş, în ultimul meci al primei etape, faza play-out.Echipa oaspete are nevoie de puncte pentru a urcat în clasament fiind pe penultimul loc, iar Dinamo vrea victoria pentru a ajunge pe locul șapte, cea mai bună clasare în play-out.
Iată și clasamentul în play-out înaintea meciului de astăzi: 7. FC Botoșani 21p (0-0), 8. Dinamo București 20p (0-0), 9. FC Voluntari 17p (1-0), 10. Concordia Chiajna 15p (1-1), 11. Poli Timișoara 14p (0-1), 12. Sepsi Sf.Gheorghe 11p (1-1), 13. Gaz Metan Mediaș 8p (0-0), 14. Juventus București 7p (0-0).