Calendarul zilei – 12 martie
Publicat de Codrin RAITA, 12 martie 2018, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Administrație
* Cluj-Napoca: Ședință Ordinară a Consiliului Local – ora 14:00, în Sala de sticlă de la sediul din Calea Moţilor nr. 3
– Juridic
* Primul termen de judecare a apelului în dosarul Traian Berbeceanu – la Înalta Curte de Casație și Justiție
– Sindicate, Patronate
* Acțiuni de protest ale liderilor de sindicat din penitenciare – ora 12:00, la sediul Guvernului. Alături de sindicaliștii din penitenciare afiliați Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor vor participa și polițiști și personal contractual din cadrul Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual, având în vedere că problemele legate de condiții de lucru precare, lipsa dotărilor și discriminările salariale sunt comune
– Învățământ, Cercetare
* Institutul Cultural Român (ICR) și Universitatea Politehnica din București (UPB) organizează evenimentul „100 de ani de inventică româneacă”, care se înscrie în seria de manifestări dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri – ora 17:00, în Amfiteatrul AN 010 ”Radu Voinea”, clădirea Rectoratului UPB. Manifestările se vor afla și sub egida aniversării de căre UPB a 200 de ani de la primele cursuri de inginerie din România, cursuri organizate de către Gheorghe Lazăr, în 1818, pe lăngă mânăstirea Sfântu Sava din București
– Cultură
* În cadrul turneului naţional de folk, „Fostele iubiri” (2 – 12 mar.), Ştefan Hruşcă susţine un concert alături de Mario Band – ora 20:00, la Teatrul Național I L Caragiale
* Cluj-Napoca: Dezbatere despre „Povestea slujitoarei”, roman scris de Margaret Atwood care ilustrează o societate în care femeile sunt private de toate drepturile şi libertățile, ele având roluri precise şi sarcini rigide – ora 18:00, la librăria Bookstory
* Timişoara: Are loc deschiderea celei de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film CINECULTURA 2018 (12 – 17 mar.), cu filmul românesc „Vara s-a sfârșit” – ora 19:00, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul prezintă o serie de filme recente din nouă țări: România, Franța, Spania, Portugalia, Italia, Germania, Austria, Angola și Serbia
* Timişoara: Spectacolul „Idolul şi Ion Anapoda”, o comedie cu Dan Puric în rol principal, pusă în scenă de Ion Cojar, după un text semnat de G.M. Zamfirescu, unul din cei mai importanți dramaturgi români din perioada interbelică – ora 20:00, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Evenimentul îi reunește pe actorii Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Irina Cojar, Silviu Biriș, Alexandru Hasnaș, Afrodita Androne/Erika Băieșu, într-o comedie amară despre căutarea fericirii
* Timişoara: La Compagnie des Tropes din Paris prezintă „Le Dormeur”, un spectacol-variație cu dans, clown și muzică, pornind de la celebrul poem al lui Arthur Rimbaud, Le Dormeur du val (Adormitul din vale) – ora 18:00, la Teatrul Maghiar din municipiu. Evenimentul se desfăşoară în cadrul Lunii Francofoniei
* Bursa, Turcia: Are loc reprezentația spectacolului „Sunt eu, Annabel” de Iulian Tănase, în regia Cristinei – Andreea Ion, la cea de-a a V-a ediție a Festivalului Internațional al Țărilor Balcanice „Balkan Breeze” (11 – 25 mar.) – ora 20:00, în sala Ahmet Vefik Pașa Theater. Distribuția spectacolului este alcătuită din păpușarii: Cristina-Andreea Ion, Petru Stratulat, Alexandra Mirescu și Dragoș Stanciu
* Graz, Austria: Lansarea volumelor „Oxenberg & Bernstein” (titlu original: „America de peste pogrom”) de Cătălin Mihuleac şi „Als die Welt ganz war” de Varujan Vosganian (a 2-a parte din traducerea volumului „Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri”), ambele în traducerea lui Ernest Wichner – ora 19:00, la Centrul Cultural Minoriten din Graz (Mariahilferplatz 3, 8020 Graz). Autorii şi traducătorul vor fi prezenţi la eveniment
* Orange, S.U.A: De la ora 17:00, la Chapman University din California, în cadrul unei noi ediții a Seriilor Literary Arts Reading 2018, scriitorul Lucian Dan Teodorovici este invitat să vorbească studentilor și celor pasionați de literatură despre „cuvintul scris” și despre cei ce-l scriu
– S-a întâmplat într-o zi de 12 martie
* Se împlinesc 180 de ani (1838) de la apariţia, din iniţiativa şi sub conducerea iniţială a lui George Bariţiu, a „Gazetei de Transilvania”, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania (1838-1946)
* Se împlinesc 170 de ani (1848) de când Simion Bărnuţiu redacta, la Sibiu, o proclamaţie, răspândită în mai multe centre ale Transilvaniei, prin care îi chema pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru recunoaşterea lor ca naţiune politică, pentru convocarea unei adunări naţionale proprii şi pentru desfiinţarea iobăgiei (12/24)
* Se împlinesc 155 de ani (1863) de la înfiinţarea Agenţiei diplomatice române de la Belgrad (primul titular – Theodor Callimachi). Este prima agenţie diplomatică având caracter oficial înfiinţată de România, recunoscută atât de statul de reşedinţă, cât şi de celelalte state care aveau reprezentanţe la Belgrad (12/24)
* Acum 111 ani (1907) avea loc demisia Guvernului conservator prezidat de Gheorghe Gr. Cantacuzino. Ulterior, s-a format un Guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I. I. C. Brătianu la Ministerul de Interne şi cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război), care-şi propunea rezolvarea gravei probleme agrare cu care se confrunta România şi care declanşase marea răscoală ţărănească (izbucnită în luna februarie) (12/25)
* Se împlinesc 105 ani (1913) de la punerea pietrei de temelie a Capital Hill, punctul central al viitorului oraş Canberra, proclamat formal capitala federală australiană (lucrările de construcţie, după planurile arhitectului american Walter Burley Griffin, au durat mai mulţi ani, Canberra devenind capitala Australiei abia în 1927)
* Într-o zi de 12 martie, acum 104 ani (1914), sculptorul Constantin Brâncuşi (1876 – 1957) deschidea prima expoziţie personală, la New York, în cadrul Photo Secession Gallery (12 martie – 1 aprilie). Expoziţia a fost organizată de Alfred Stieglitz şi Edward Steichen, fiind expuse opt opere de artă lucrate în marmură, lemn şi bronz
* Cu 88 de ani în urmă (1930) Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei, a condus un marș de 350 de kilometri spre litoralul Indiei, pentru a protesta alături de alți 50.000 de militanți față de monopolul britanic asupra sării, manifestaţia rămânând în istorie drept ”Marșul Sării” și ducând la arestarea sa de către autoritățile engleze. Mulţi istorici consideră nu numai că acela a fost momentul în care a început procesul pentru independenţa Indiei, ci şi că, tot atunci, avea să fie demarată disoluţia sistemului colonial global. Marşul a durat până în data de 6 aprilie
* Acum 71 de ani (1947) Harry Truman (1884 – 1972), preşedinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1945 şi 1952, a prezentat, în mesajul adresat Congresului, programul politicii externe americane, cunoscut sub denumirea de „Doctrina Truman”. Această celebră doctrină politico-economică a facilitat intrarea capitalului american în unele ţări slăbite de război, fiind concretizată, din 1948, prin „Planul Marshall”
* Cu 45 de ani în urmă (1973) la Radiodifuziune a debutat Programul 3 pentru tineret (pe lungimile de undă 4,12; 4,17; 4,20; 4,30; 4,36; 4,37; şi 4,49 metri). După Revoluţia din Decembrie 89 Programul 3 a primit numele de Radio România Tineret iar în 2004 a fost înlocuit cu Radio3Net, cu emisie digitală prin internet
* În urmă cu 19 ani (1999) a avut loc ceremonia prin care s-a marcat intrarea în NATO a Poloniei, Cehiei şi Ungariei (la Independence, statul Missouri, la Biblioteca „Harry Truman”, construită în memoria preşedintelui american sub mandatul căruia a fost fondat NATO, în 1949). Miniştrii de externe din cele trei ţări au prezentat oficial instrumentele de aderare guvernului SUA, conform Cartei NATO
* Tot într-o zi de 12 martie, acum 18 ani (2000), în cadrul Anului jubiliar sfânt (în cursul unei ceremonii desfăşurate în Catedrala Sf. Petru din Vatican), printr-un gest istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea şi membrii Curiei papale au cerut iertare, în numele Bisericii Catolice, pentru păcatele comise de-a lungul existenţei acesteia
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Gărzii Naţionale de Mediu”; stabilită prin Ordinul nr. 224 din 27 februarie 2007; este ziua în care a fost înfiinţată instituţia, în anul 2003 – 15 ani
– 1878, 2/24: S-a născut Constantin Popovici, matematician (contribuţii în domeniul analizei matematice) şi astronom (a înfiinţat, în 1913, Observatorul astronomic din Iaşi); membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1956) – 140 de ani
– 1897: S-a născut compozitorul Lucian Teodossiu (m. 1973)
– 1899: S-a născut Mansi Barberis (pe numele său adevărat Clemansa Barberis-Plăcințeanu), compozitoare, violonistă şi dirijoare; considerată prima femeie compozitor de muzică de operă din România; a compus muzică de teatru, muzică vocal-simfonică, şi muzică de cameră (m. 1986)
– 1909: S-a născut soprana Valentina Creţoiu (m. 2003)
– 1910: S-a născut compozitorul Dumitru Eremia (m. 1976)
– 1912: S-a născut (la Târgu Neamţ) poetul canadian de origine română Irving Layton (numele la naştere: Israel Pincu Lazarovici) (m. 2006)
– 1925: S-a născut scriitorul Constantin Chiriţă (m. 1991)
– 1927: S-a născut Dumitru Dobrescu, farmacist, medic şi profesor; autorul unor concepte originale precum farmacotoxicologia (1977), farmacoepidemiologia (1981) şi farmacologia ecologică (1993); autorul primului tratat de farmacologie homeopată din lume (2007) şi fondatorul unei noi ştiinţe medicale cu acest nume; fondatorul şi şeful primului Serviciu Clinic de Farmacologie din România (1981-1992); membru corespondent al Academiei Române din 1992
– 1928: S-a născut soprana Elena Dima-Toroiman (m. 2010) – 90 de ani
– 1929: S-a născut Nicolae Tertulian (numele la naştere: Nathan Veinsrein), estetician, eseist şi critic literar, stabilit la Paris din anii ‘80
– 1932: S-a născut muzicologul Radu Gheciu; fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2003)
– 1934: S-a născut lingvista Maria Manoliu-Manea, specialistă în romanistică; stabilită în SUA (din 1979); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993)
– 1935: S-a născut compozitorul, muzicologul şi profesorul Ede (Eduard) Terényi
– 1936: A murit Garabet Ibrăileanu, critic şi istoric literar; eseist şi romancier; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1871). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 10 martie 1936, iar altele 11 martie 1936
– 1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar, teoretician, comparatist, eseist, traducător şi profesor; stabilit din 1977 în SUA
– 1941: S-a născut Mircea Anghelescu, critic şi istoric literar, filolog, paleograf şi profesor
– 1948: S-a născut istoricul Andrei Pippidi; preocupări de istorie medievală occidentală, medievală şi modernă sud-est europeană; autor de eseuri polemice pe teme istorice şi civice; fiul arheologului Dionisie Pippidi; membru corespondent, din 2012, al Academiei Române – 70 de ani
– 1950: S-a născut Irina Coroiu, critic de teatru şi film (m. 2004)
– 1950: S-a născut compozitorul şi solistul vocal George Nicolescu
– 1951: A murit (în închisoarea de la Sighet) economistul Gheorghe Taşcă; a contribuit la organizarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, al cărei rector a devenit (1929-1931); membru corespondent al Academiei Române din 1926; deţinut politic din 1950 (n. 1875)
– 1963: A murit regizorul şi scenaristul Jean Mihail, pionier al artei cinematografice româneşti, atât în domeniul filmului de ficţiune cât şi al celui documentar; a obţinut primul premiu al filmul românesc, la Cannes, în 1946 (n. 1896) – 55 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 6.VII.1896
– 1965: A murit George Călinescu, critic şi istoric literar, scriitor, publicist, importantă personalitate a culturii româneşti; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1899)
– 1966: A murit (la Paris) pictorul român Victor Brauner, stabilit în Franţa în 1930; frate cu folcloristul Harry Brauner (n. 1903)
– 1995: A murit Dumitru Almaş (pseudonimul lui Dumitru Ailincăi), prozator şi istoric; autor de romane istorice şi de biografii romanţate; a iniţiat, în 1967, şi a condus, ca redactor-şef, revista „Magazin istoric” până în anul 1971 (n. 1908)
– 2002: A murit sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti (n. 1932)
– 2008: A murit actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1942) – 10 ani
– 2009: A murit Mihai Ungheanu, critic şi istoric literar; senator PRM în perioada 2000-2008 (n. 1939)
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Sesiune a Parlamentului European
– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup)
– Geneva: Cea de-a 63-a sesiune a Comitetului ONU privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (CESCR) (12 – 29 mar.)
– Geneva: Cea de-a 122-a sesiune a Comitetului ONU pentru Drepturile Omului (12 mar. – 6 apr.)
– Viena: Ceremonii pentru comemorarea a 80 de ani, de la anexarea Austriei la Germania nazistă (12 mar.1938), acțiune denumită (Anschluss)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Commonwealth-ului”; marcată din 1977, anual, în a doua zi de luni din martie
– Ziua Naţională a statului Mauritius; aniversarea proclamării independenţei/1968 – 50 de ani (Rompres – Statele lumii, 2000)
– 604: A murit papa Grigore I cel Mare, părinte al Bisericii; a fost primul călugăr care a devenit papă; a fost recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât şi în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Este patronul muzicienilor, cântăreţilor, studenţilor şi al învăţătorilor; considerat unul din cei mai însemnaţi papi din istorie (n. cca. 540)
– 1613: S-a născut arhitectul francez André Le Nôtre; creatorul stilului francez în peisagistică; a realizat planurile pentru parcurile de la Versailles, Tuileries şi Saint-Cloud (m. 1700) – 405 ani
– 1628, 12/13: A murit John Bull, organist şi compozitor englez (n. 1562/1563) – 390 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.bbc.co.uk/music/artists/ca013e83-6a0a-4ce1-9b35-baaad4e697e0) dau ca dată a morţii 15 martie 1628
– 1749: A murit pictorul italian Alessandro Magnasco (Il Lissandrino) (n. 1667)
– 1824: S-a născut fizicianul german Robert Kirchhoff; împreună cu Robert Bunsen, este fondatorul analizei spectrale (1859); a descoperit cesiul şi rubidiul (1860-1861) (m. 1887)
– 1832: A murit compozitorul german Rudolph Kuhlau (Friedrich Daniel Rudolph Kuhlau) (n. 1786)
– 1863: S-a născut Gabriele D’Annunzio, poet şi prozator italian (m. 1938) – 155 de ani
– 1874: S-a născut compozitorul austriac Edmund Eysler (m. 1949)
– 1881: S-a născut Väinö Alfred Tanner, geolog, geograf, etnolog şi diplomat finlandez; ambasador al ţării sale la Bucureşti, a publicat, în 1935, o lucrare despre România, prin care a încercat să facă cunoscute în Finlanda realităţile politice, economice şi culturale româneşti; membru corespondent străin al Academiei Române din 1935 (m. 1966)
– 1913: A fost pusă piatra de temelie la Capital Hill, punctul central al viitorului oraş Canberra, proclamat formal capitala federală australiană (lucrările de construcţie, după planurile arhitectului american Walter Burley Griffin, au durat mai mulţi ani, Canberra devenind capitala Australiei abia în 1927) – 105 ani
– 1913: S-a născut Alexandru Bardieru, preot, prozator, folclorist şi publicist din Republica Moldova (m. 1994) – 105 ani
– 1914: A murit George Westinghouse, inginer şi industriaş american; a inventat frâna de cale ferată cu aer comprimat (1869), adoptată universal; a preconizat, printre primii, utilizarea electricităţii în domeniul feroviar (n. 1846)
– 1917: S-a născut actriţa britanică Googie Withers (m. 2011)
– 1921: S-a născut industriaşul italian Giovanni Agnelli, fost preşedinte al grupului „Fiat”, considerat un adevărat „monarh” al industriei de automobile italieneşti (m. 2003)
– 1922: S-a născut scriitorul şi pictorul american Jack Kerouac, exponent al generaţiei „beat” în literatură (romanul „Cei din subterană”) (m. 1969)
– 1925: S-a născut Leo Esaki, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1973, împreună cu Ivar Giaever şi Brian D. Josephson, pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor
– 1925: S-a născut Harry Harrison, autor american de literatură ştiinţifico-fantastică, cunoscut mai ales pentru romanul său „Make Room! Make Room!” (1966), după care s-a realizat filmul „Soylent Green” (1973) (m. 2012)
– 1928: S-a născut dramaturgul şi profesorul american Edward Albee (m. 2016) – 90 de ani
– 1929: A murit Asa Griggs Candler, cel care a fondat Compania „Coca-Cola” şi a transformat această băutură într-un produs inconfundabil, invocat adesea ca simbol al stilului de viaţă american (n. 1851)
– 1931: S-a născut speologul francez Christian Juberthie; studii privind ecologia mediului subteran terestru şi acvatic, protecţia şi conservarea mediului subteran; membru de onoare străin al Academiei Române din 1993
– 1937: A murit organistul şi compozitorul francez Charles-Marie Widor; este cunoscut mai ales pentru „Tehnica orchestraţiei moderne” (1904), supliment la tratatul lui Hector Berlioz (n. 1844)
– 1940: S-a născut cântăreţul american de jazz All Jarreau (m. 2017)
– 1942: A murit Robert Bosch, industriaş şi filantrop german; a înfiinţat în 1886, la Stuttgart, „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică”, creând astfel fundaţia a ceea ce va deveni Compania internaţională Bosch, un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii; cheia succesului produselor Bosch a fost gradul ridicat de inovaţie şi accentul pus pe calitate (n. 1861)
– 1942: A murit Sir William H. Bragg, fizician englez; contribuţii la investigarea structurii cristalelor cu ajutorul razelor X; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1915, împreună cu fiul său, Sir William L. Bragg (n. 1862)
– 1945: A murit Anne Frank (pe numele său adevărat Annelies Marie Frank), autoarea celebrei lucrări, “Jurnalul Annei Frank”, publicate după cel de-al Doilea Război Mondial, de tatăl ei, Otto Frank, care supraviețuise; considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea a devenit o figură-simbol a victimelor naziștilor (n. 1929). NOTĂ: Data exactă a morţii este, desigur, necunoscută, întrucât autoarea, o tânără evreică de doar 15 ani, a fost printre cei 17.000 de prizonieri care au murit de epidemia de tifos rapid răspândită în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, în care fusese transferată pe 28 octombrie 1944
– 1946: S-a născut Liza Minnelli, actriţă de film, cântăreaţă şi dansatoare americană
– 1954: S-a născut Anish Kapoor, sculptor britanic de origine indiană
– 1955: A murit Charles Parker (supranumit „Bird”), renumit cântăreţ american de jazz şi saxofonist (n. 1920)
– 1964: A murit Abbas el-Akkad, poet şi critic literar egiptean (n. 1889)
– 1985: A murit dirijorul american de origine ungară Eugene Ormandy (n. 1899)
– 1991: A murit basul italian Nicola Rossi-Lemeni (n. 1920)
– 1999: A murit Sir Yehudi Menuhin, violonist, dirijor şi pedagog britanic de origine americană, elev al lui George Enescu şi Adolf Bush; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1994 (n. 1916, la New York, într-o familie de evrei emigraţi din Rusia)
– 2001: A murit scriitorul american Robert Ludlum (n. 1927)
– 2004: A murit regizorul ceh de film Karel Kachyňa (n. 1924)
– 2004: A murit Finn Carling, scriitor norvegian (n. 1925)
– 2010: A murit Miguel Delibes, nuvelist, eseist şi jurnalist spaniol (n. 1920)
– 2011: A murit Joe Morello, unul dintre cei mai renumiţi toboşari americani din istoria muzicii jazz (n. 1928)
– 2015: A murit scriitorul britanic Sir Terence David John „Terry” Pratchett, autorul scrierilor fantastice din seria „Discworld” (n. 1948)
– 2016: A murit matematicianul, economistul şi profesorul american Lloyd Shapley; laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2012 (n. 1923)
Sursa: RADOR