Bronz pentru Cornel Costea de la CS Năvodari la Naționalele de box
Publicat de Catalin Donose, 10 martie 2018, 09:17
Sala Sporturilor din Târgu Jiu a găzduit recent, întrecerile Campionatului Național de box sub 22 de ani.
La această competiție au participat doi pugiliști de la CS Năvodari, Cornel Costea și Eduard Jipeanu, ambii la categoria 60 de kg.
Eduard Jipeanu a avut parte de meciuri dificile și a fost învins de Vasile Suciu, cel care a devenit vicecampion național.
În schimb, Cornel Costea a reușit după meciuri spectaculoase, să urce pe podium, adjudecându-și medalia de bronz la categoria 60 kg.
Cei doi boxeri sunt pregătiți la CS Năvodari de antrenorii Ferodin Ablalim și Marcel Jipeanu.
Următoarea competiție la care vor participa sportivii de la CS Năvodari se va desfășura luna viitoare, când sunt programate întrecerile Cupei României pentru cadeți și juniori.