A început Congresul extraordinar al PSD. Incidentele nu au întârziat să apară
Publicat de Arantxa Catană, 10 martie 2018, 10:54
Sâmbătă – 10 martie, la ora 11.00 a început Congresul PSD în cadrul căruia vor avea loc alegeri pentru funcţiile de preşedinte executiv, secretar general, vicepreşedinţi. La eveniment participă peste 4.000 de delegaţi.
La reuniune este prezent Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, comisarul european pentru Politici regionale, Corina Creţu, europarlamentari, parlamentari, liderii organizaţiilor judeţene.
Însă, odată cu acest congres nu au întârziat să apară incidentele.
Unul dintre acestea s-a produs în fața Sălii Palatului, acolo unde are loc congresul extraordinar al PSD și unde s-au strâns deja în jur de 3.000 de susținători ai PSD.
Mai mult decât atât, sâmbătă a fost anunțat pe rețelele de socializare un protest anti-PSD. În zonă jandarmii au instalat garduri de protecție în jurul Sălii Palatului. Trei dintre manifestanți de la mișcarea #Rezist, din cei aproximativ 250 (strânși până la ora 11.00), au fost ridicați de jandarmi.
Jandarmii se străduie să țină la distanță cele două tabere pro și anti PSD.
De asemenea, reprezentanții jandarmeriei transmit, ca reacţie a incidentelor de la Sala Palatului, că este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora.