Continuă negocierile dintre sindicaliştii Şantierului Daewoo din Mangalia şi autorităţile centrale
Publicat de Arantxa Catană, 9 martie 2018, 17:01
Continuă negocierile dintre sindicaliştii Şantierului Daewoo din Mangalia şi autorităţile centrale. Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşca şi reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul s-au întâlnit vineri, la Ministerul Economiei, pentru a discuta despre Șantierul Daewoo Mangalia, care şi-a redus drastic activitatea, după ce a fost blocată vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către olandezii de la Damen.
Liderii sindicali au adus la cunoştinţă Ministerului că 700 de salariaţi nu mai au de lucru din 7 februarie 2018, atunci când a fost livrată ultima navă construită în şantier, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
Reprezentanţii sindicatului au mai arătat că, pe măsură ce durata negocierilor se prelungeşte, îngrijorarea angajaţilor se accentuează şi determină tot mai mulţi salariaţi să plece, se mai arată în comunicat.
Aceasta este cea de-a doua întâlnire dintre reprezentanţii Sindicatului Liber „Navalistul” şi Ministrul Economiei în decurs de o lună pe aceasta temă.