Cupluri premiate pentru longevitate, de 8 Martie, la Tulcea
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 martie 2018, 15:09
Primăria municipiului Tulcea a premiat, joi, 28 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, festivitatea fiind prima de acest gen din anul în curs.
Cele 28 de cupluri au primit diplome de excelenţă, flori şi câte 250 de lei, ceremonialul organizat de autoritatea locală incluzând şi un spectacol oferit de Ansamblul „Baladele Deltei“ şi de solistul Alexandru Jula.
„Nu e lucru puţin să ai posibilitatea, onoarea şi privilegiul să sărbătoreşti, mulţumeşti şi să omagiezi cumva activitatea şi rolul pe care 28 de cupluri l-au avut şi-l au în continuare în bunul mers al societăţii“, a declarat primarul Constantin Hogea în timpul festivităţii de premiere.
În alocuţiune, primarul a subliniat rolul pe care-l au familiile în societate şi a menţionat faptul că evenimentul organizat doreşte să marcheze totodată şi Ziua internaţională a femeii.
De altfel, la intrarea în sala de spectacol, toate femeile care au venit la eveniment au primit flori din partea autorităţilor.
Spectacolul a fost organizat de Direcţia de Asistenţă şi protecţie Socială a Primăriei municipiului Tulcea şi Ansamblul artistic „Baladele Deltei“.
Autoritatea locală organizează periodic evenimente în care sărbătoreşte cuplurile care împlinesc 50 de ani, după ce în urmă cu aproape 13 ani consilierii locali au aprobat o hotărâre în acest sens.
(foto arhivă)