Se joacă al treilea meci din sferturile de finală ale Cupei României
Publicat de Catalin Donose, 6 martie 2018, 07:16
Al treilea meci din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal se va disputa marți, 6 martie, de la ora 17, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
Partida dintre CS U Craiova și Dinamo București se anunță extrem de interesantă, pe banca formației oaspete urmând să se afle pentru prima dată, antrenorul Florin Bratu, care l-a înlocuit pe Vasile Miriuță, după ratarea calificării în play-off.
Ultimul meci din sferturi, FC Botoșani – CSM Poli Iași se va juca marți, 13 martie, de la ora 17,30.
În acestă fază a competiției s-au jucat deja două partide: Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu 1-0 și FC Hermannstadt – FCSB 3-0.