Ascultă Radio România Constanța Live

Dezbatere publică privind Strategia de Dezvoltare și Promovare a Turismului în municipiul Constanța

Dezbatere publică privind Strategia de Dezvoltare și Promovare a Turismului în municipiul Constanța

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 6 martie 2018, 14:45

Primăria Constanța a organizat, marți, o sesiune de dezbatere publică pe marginea proiectului „Strategiei de Dezvoltare și Promovare a Turismului în municipiul Constanța“.

Printre cei care au dat astăzi curs invitației municipalității s-a aflat și expertul în turism Mihaela Pușnava, care a susținut, încă de la debutul dezbaterii că principala problemă a turismului constănțean o reprezintă sezonalitatea. Pușnava a precizat că, în Constanța, sunt două luni calendaristice în care se poate vorbi de turism: iulie și august. În ciuda acestui fapt, profitul net realizat de mediul economic este de 25%.

„Turismul este o prioritate“, a afirmat Puşnava, susținând că în urma unui sondaj a reieşit faptul că profilul clientelei care vine pe litoral, la Constanța arată că 70% dintre cei ce sosesc aici sunt din mediul urban. În același timp, 46% dintre turiștii care sosesc la Constanța sunt absolvenți de studii superioare, iar 51% dintre turiști au între 18 și 34 de ani.

Expertul în turism spune că, având în vedere tendințele de creștere în domeniul forței de muncă, până în 2021, în turism, pe litoral, vor fi angajate 16.440 de persoane.

Printre proiectele de infrastructura publică propuse de acest expert în draft-ul Strategiei turistice se află:

  1.  Reabilitarea spațiului public din zona piața Gării
  2. Proiect de reamenajare a taluzului aferent coastei
  3. Regenerare urbană funcțională -generare zonă de agrement -conectarea zonei Stadionului de polul turistic Parcul Tăbăcăriei

De la dezbaterea publică nu putea lipsi însuși primarul Constanței, care a dorit să sublinieze o serie dintre atuu-urile pe care municipalitatea se bazează pentru potențarea turismului.

„Am profitat de momentul excelent în care ne aflăm, un moment de restart, un moment în care Constanța este capitalizată cu încredere maximă atât în ochii românilor, cât și în ochii partenerilor internaționali. S-au schimbat mult datele climatice la Constanța, lucrăm cu Banca Mondială, lucrăm cu BERD, avem conexiuni aeriene din ce în ce mai numeroase. Iată că fructificăm, în cele din urmă, și înțelegem beneficiul legăturii foarte rapide cu Bucureștiul. Dar cu toate acestea, această strategie și-a propus să privească, cu un ochi critic în primul rând, momentul în care ne aflăm, față de potențialul uriaș pe care îl avem“, a susținut primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, în cadrul dezbaterii publice de astăzi.

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:08

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a semnat contractul pentru execuția unei lucrări importante, mult solicitată de tulceni, și anume un...

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:06

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord

Noul tren electric de la Alstom, inaugurat ieri cu mare fast de autorități, nu a mai plecat în cursa programată în această dimineață, din...

Noul tren electric a fost anulat, în această dimineață, din cauza unei erori afișate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:23

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Jandarmeria Română derulează, joi, operaţiunea...

Operaţiunea „Green-Pass”: Controale la cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:27

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile...

CFR SA: Vremea nefavorabilă afectează traficul feroviar
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:07

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală

Timp de patru zile, pasionaţii de călătorii vor putea găsi destinaţiile de vacanță perfecte în cadrul Târgului de Turism al României,...

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă, se deschide astăzi în Capitală