Șaisprezece echipe printre care a României s-au calificat la CE de polo pe apă
Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 martie 2018, 07:30
România obține calificarea la competiția continentală 2018 pentru a zecea oară consecutiv și pentru a 22-a oară în istorie, din 30 de ediții ale întrecerii. În istoria participărilor la turneele finale europene, cel mai bun rezultat al României a fost locul 4, ocupat în 1993 și în 2006.
La Campionatul European s-au mai calificat Georgia (12-1 și 11-10 cu Israel), Olanda (28-7 și 14-6 cu Lituania), Malta (7-8 și 16-8 cu Belarus), Turcia (8-8 și 10-7 cu Ucraina), Franța (18-1 și 12-5 cu Elveția), Germania (21-2 și 23-6 cu Polonia) și Slovacia (16-4 și 9-2 cu Portugalia). Opt formații sunt calificate direct: Serbia (deținătoarea titlului european), Muntenegru, Ungaria, Grecia, Spania, Italia, Croația și Rusia.
Turneul final de la Barcelona va avea loc între 14 și 28 iulie 2018. Vor fi patru grupe a câte patru echipe, a căror componență va fi stabilită în cadrul tragerii la sorți din 7 martie. România face parte din a treia urnă valorică, alături de Franța, Germania și Olanda. Ultima urnă le cuprinde pe Slovacia, Georgia, Malta și Turcia.
Naționala masculină de polo pe apă a României a câștigat și manșa retur a barajului împotriva echipei Cehiei și și-a asigurat calificarea la Campionatul European, care se va disputa în vară la Barcelona. După victoria din tur cu 20-5, la Izvorani, tricolorii s-au impus în returul de la Brno cu 17-6 (5-1, 4-1, 3-1, 5-3).