Rujeola a mai făcut două victime în rândul copiilor. Numărul deceselor a ajuns la 40
Publicat de Arantxa Catană, 2 martie 2018, 17:50
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a transmis, vineri, că încă doi copii au murit din cauza rujeolei, numărul total al celor decedaţi din această cauză ajungând la 40.
Cei doi micuți, unul de 8 luni, celălalt de 10 luni erau din județul Bacău. Unul dintre cei doi copii nu era eligibil la vaccinare, iar celălalt nu fusese vaccinat.
Până în prezent, statistica deceselor pe judeţe arată astfel: Timiş – 9, Dolj – 7, Arad 6, Caraş Severin – 3, Bacău şi Neamţ – câte 2 şi câte unul în Bihor, Braşov, Călăraşi, Cluj, Ialomiţa, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până pe 2 martie este 11.036.