Ascultă Radio România Constanța Live

După valul de ninsori viscolite, Dobrogea va fi lovită de un episod de ger

După valul de ninsori viscolite, Dobrogea va fi lovită de un episod de ger

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 28 februarie 2018, 12:37

Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a actualizat şi astăzi atenţionările cod galben şi cod portocaliu valabile pentru Dobrogea, dar şi pentru restul ţării.

Conform unui cod galben, astăzi, până la ora 23:00, va continua să ningă moderat, însă stratul de zăpadă va deveni mai consistent. Nici viscolul nu se opreşte.

Astfel, până aproape de miezul nopţii va continua să ningă moderat cantitativ în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în sud-est rafalele vor depăși 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând și troienind zăpada și diminuând vizibilitatea.

Dobrogea este afectată, până la ora 20:00 şi de un cod portocaliu de vreme rea.

În județele Constanța, Tulcea Călărași, Ialomița, Buzău și Brăila vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 55…65 km/h și local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată și troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

În cursul nopții de miercuri spre joi (28.02/01.03) vor mai fi intensificări temporare ale vântului în Dobrogea, Moldova și la munte, spulberând zăpada și diminuând vizibilitatea.

Un alt cod galben, de ger de această dată, a fost emis astăzi, la ora 11:00 şi este valabil pentru toată România până pe 2 martie la ora 20:00.

Valul de frig va persista și se va intensifica pe parcursul nopților, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger, mai ales dimineața și noaptea.

Specialiştii meteorologii au emis astăzi şi un cod portocaliu de ger, care va afecta Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia şi Muntenia, tot până pe 2 martie, la ora 20:00.

În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.

Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia.

Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 17:37

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea...

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 16:21

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, ‘în mod regretabil’, cu...

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:18

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România

TikTok își consolidează activitatea de a proteja platforma prin lansarea Centrului Electoral dedicat alegerilor din România, printr-o nouă...

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:43

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:14

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 13:49

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Făgărașu Nou, a avut loc un...

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:40

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de...

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești